Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Volvo a primit o comandă record de 1000 camioane electrice de la o companie din Elveţia, dar există nuanţe în termenii de livrare

24 Mai 2023 - 10:47
Redacţia PiataAuto.md
Volvo anunţă primirea unei comenzi record pentru camioanele electrice, tocmai 1.000 exemplare fiind contractate de compania elveţiană de construcţii Holcim, cu filiale în mai multe ţări europene. Cele 1.000 camioane electrice vor înlocui 1.000 camioane diesel existente în prezent în flota companiei, dar există nuanţe în termenii de livrare.
Astfel, cele 1.000 camioane nu vor fi livrate imediat, sau în termen de 1-2 ani, cum am putea aştepta. De fapt, livrările vor dura o perioadă neaşteptat de mare, tocmai până în 2030. Spre exemplu, în 2023 şi 2024 vor fi livrate doar 130 camioanele electrice din cele 1.000. Apoi, cele 870 de camioane rămase vor fi distribuite pe parcursul a încă 6-7 ani.
Pentru compania elveţiană aceste livrări vor însemna că în anul 2030 cam 30% din camioanele sale vor fi electrice, celelalte rămânând diesel. De fapt, şi cele 1.000 camioane electrice Volvo FH Electric şi FM Electric vor înlocui camioane diesel Volvo, deci producătorul suedez îşi înlocuieşte propriile vânzări în acest caz.
Holcim şi Volvo au anunţat şi câte tone de CO2 nu vor mai fi emise, graţie acestor camioane electrice. Într-un an, un camion Volvo FH antrenat în lucrări şi transporturi tipice la Holcim parcurge cam 80.000 km şi consumă în mediu 23 litri/100 km. Luând în calcul acest parcurs şi acest consum, un camion diesel modern emite cam 50 tone CO2 anual, iar la 1.000 camioane electrice, va fi evitată emiterea a 50.000 tone de CO2 anual.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter