Volvo revine la tracţiunea spate după un sfert de secol, doar că o face pe modele electrice
4 Mai 2023, 11:58 Ilie Toma
Volvo a produs multă vreme sedanuri şi break-uri superbe, cu tracţiune pe puntea spate, într-o epocă în care maşinile lor rectangulare erau la fel de rezistente şi durabile în timp ca şi cărămida unui zid. Ultimul model cu tracţiune spate Volvo a fost seria 900, cu modelele 940 şi 960, redenumite la finalul carierei în S90, iar acel model a fost scos din producţie în 1998, acum 25 de ani. Acum, după un sfert de secol, în anul 2023, Volvo anunţă introducerea a două noi modele cu tracţiune spate, doar că acestea sunt electrice.
E vorba de modelele C40 Recharge şi XC40 Recharge, ambele fiind pur electrice şi împărţind aceeaşi platformă, dar unul din ele având siluetă de coupe. Modelele electrice cu tracţiune spate nu sunt o raritate în timpurile noastre, întrucât plasarea electromotorului pe puntea spate în locul celei faţă la maşinile cu o singură punte motrice e adeseori mai comodă, iar ipostazele lor cu tracţiune integrală au de obicei minim două motoare, câte unul pe fiecare punte. În cazul lui Volvo XC40 Recharge, modelul avea până acum o versiune cu tracţiune integrală, dar şi una cu tracţiune faţă, cu un singur electromotor de 231 CP plasat acolo.
Acum, vorbim despre o nouă versiune, deci, care nu va avea tracţiune faţă, ci spate, Volvo anunţând încă în ianuarie o posibilă asemenea versiune şi menţionând că electromotorul va fi unul propriu, dezvoltat de inginerii suedezi. Acum, la început de mai, suedezii au anunţat oficial lansarea acestor noi versiuni pentru XC40 Recharge şi C40 Recharge. Motorul e unul absolut nou, deci, şi acesta are 248 CP, fiind mult mai eficient şi ajutând la îmbunătăţirea eficienţei acestor modele electrice, criticate adeseori la acest capitol.
Maşinile vor fi dotate cu o baterie impresionant de mare pentru dimensiunile lor compacte, de 82 kWh, faţă de doar 69 kWh, cât aveau anterior versiunile de până acum. Bateria are şi o densitate energetică mai mare, prin urmare creşterea nu va avea un efect prea mare în greutate, iar noua baterie permite şi încărcarea mai rapidă la o putere de până la 200 kW. De la 10 la 80% bateriei îi ia doar 28 minute să se încarce, spun suedezii.
Astfel, efectiv fanii Volvo au acum primele două modele Volvo cu tracţiune spate, lansate în ultimul sfert de secol, care mai vin şi cu o putere decentă, de 248 CP, prin regiunea la cât ofereau T5-urile de cândva! Pentru că epoca noastră e alta, acestea sunt electrice, însă noua configuraţie le permite şi o autonomie mai mare, de până la 475 km conform standardului mai strict al EPA din SUA!
În fine, partea şi mai picantă e că şi versiunile cu tracţiune integrală ale celor două modele vor beneficia de bateria mai mare şi de noile electromotoare dezvoltate de inginerii Volvo. Mai mult ca atât, acolo pe puntea spate va fi amplasată o versiune de 255 CP a noului electromotor, deci şi mai puternică, iar pe puntea faţă — una de 147 CP. Astfel, împreună avem peste 400 CP pe aceste modele electrice suedeze! În regim normal, însă, şi acele maşini vor conduce cu tracţiune spate, cea din faţă fiind cuplată doar la acceleraţii intense sau la pierdere aderenţei.