Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

A dispărut un submarin compact, care transporta turişti să vadă epava Titanicului în adâncuri, salvatorii sunt în căutarea lui

20 Iunie 2023 - 10:41
Redacţia PiataAuto.md
O veste cu totul atipică vine din lumea maritimă. Un submarin compact, pe nume Titan, a dispărut ieri în apele Oceanului Atlantic, acesta transportând turişti la bord către rămăşiţele navei Titanic, naufragiată acum mai bine de 100 de ani. Salvatorii sunt în căutarea submarinului, fiind implicate atât autorităţile SUA , cât şi cele din Canada, iar mulţi dintre noi ar putea rămâne uluiţi la simpla idee că în lume există asemenea submarine turistice de mare adâncime.
Şi adevărul e că acesta e singurul submarin de acest fel din lume. E deţinut şi operat de compania americană Ocean Gate şi, aşa cum spun aceştia, e singurul din lume disponibil pentru închirieri şi tururi comerciale, care poate ajunge la 4.000 metri adâncime în ocean. Prima scufundare a acestuia a avut loc în decembrie 2021, după mulţi ani de pregătire cu entuziasm a celor ce stăteau în spatele acestei idei.
Foto: Submarinul transportat pe o ambarcaţiune pentru scufundare, în perioadele de teste

Submarinul are doar 6,7 metri lungime, 2,8 metri lăţime şi 2,5 metri înălţime, cântărind 10.432 kg şi având o sarcină utilă de doar 685 kg. Astfel, el poate lua la bord doar 5 oameni, unul din care e pilotul. Încă unul din oamenii de la bord e un delegat al echipei Ocean Gate, iar 3 sunt turişti, pe care compania îi taxează cu câte 250.000 dolari pentru asemenea expediţii în adâncuri, expediţiile fiind planificate să aibă loc cam câte una pe an.
Foto: Interiorul submarinului

Submarinul poate înainta cu o viteză de doar 3 noduri în apă echivalentul a puţin peste 5,5 km/h, fiind propulsat de 4 motoare electrice Innespace 1002. Acesta e proiectat să ofere oxigen şi condiţii de viaţă la bord pentru 5 oameni timp de 96 de ore.
Duminică dimineaţă, acesta a pierdut legătura cu nava Polar Prince, care îl transportase în ocean, până la locul scufundării, la doar 1 oră şi jumătate după scufundare. Submarinul e construit din fibră de carbon şi materiale folosite în domeniul spaţial şi naval, prin urmare cei de la Ocean Gate speră că el ar fi rezistat, iar problema e una de pierdere a legăturii cu acesta. Acum mare provocare este de a localiza şi recupera submarinul în timp util, până la expirarea celor 96 ore, cu speranţa că oamenii de la bord vor fi găsiţi în viaţă.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter