Lada pregăteşte o Vesta Long, cu ampatament mărit, pentru funcţionarii ruşi
2 Iunie 2023, 12:24 Redacţia PiataAuto.md
Lada a confirmat că pregăteşte o versiune cu ampatament mărit a modelului Vesta, pe care o va arăta public pentru prima dată peste două săptămâni, un forum economic din Sankt Petersburg. Maşina e destinată în special funcţionarilor ruşi, care nu prea mai au cum să se plimbe pe maşini ale mărcilor occidentale, care se fabricau anterior invaziei în ţara vecină, şi care nu au un rang suficient de înalt încât să fie plimbaţi în Aurus.
Noua Lada Vesta Long are caroseria şi ampatamentul alungit cu 250 mm, şi toată alungirea îi revine portierei spate. Pentru ea vor trebui produse matrice noi, folosite la turnarea portierelor şi acoperişului, dar cel mai probabil alungirea structurii va fi făcută manual, alături de linia de asamblare.
Singurul exemplar produs deocamdată, pentru a debuta publica, a fost arătat iniţial unor deputaţi, şi se poate vedea o tapiţerie din piele în interior şi un spaţiu mai mare destinat picioarelor pasagerilor spate. Din câte se pare, însă, aceste maşini vor fi destinate doar funcţionarilor şi nu vor fi disponibile în vânzare liberă. Un alt fapt bizar este că, deşi AvtoVAZ menţionează că pregăteşte matrice pentru turnarea portierelor şi acoperişului, primele exemplare produse cu ampatament mărit sunt promise abia pentru anul 2025.