O dronă militară cu inteligenţă artificială, testată într-un simulator, ar fi decis să lichideze operatorul, dar informaţia a fost ulterior negată

4 Iunie 2023, 12:05
Redacţia PiataAuto.md
Dronele militare sunt o tehnologie care a revoluţionat în mare măsură modul în care se desfăşoară războiul, aceste drone existând în prezent în tot soiul de dimensiuni şi variaţii, de la cele mari, de talia unui avion militar în toată legea, până la cele minuscule, de mărimea unei drone de filmări. Odată cu revelaţiile pe care le-a adus tehnologia inteligenţei artificiale, şi prin platformele de dezvoltare a ei pe care le-a adus ea, prin ChatGPT, de exemplu, era doar o chestiune de timp până când se va experimenta cu fuzionarea celor două tehnologii. Dar se pare că lucrurile pot scăpa uşor de sub control.
Acum două zile, Colonerul Tucker ‘Cinco’ Hamilton din SUA a vorbit pentru Societatea Regală Aerospaţială în Londra, povestind despre o simulare făcută de militar cu o dronă cu inteligenţă artificială încorporată în ea. Misiunea ei era să descopere rachete sol-aer pe teren şi să le distrugă, oferindu-i-se puncte pentru fiecare ţintă distrusă, pentru a fi învăţată astfel să devină mai performantă.
Procedura era ca de fiecare dată, după identificarea unei ţinte, operatorul confirma permisiunea de tragere asupra ei. Însă uneori operatorul dădea comenzi de anulare a tragerii. Astfel, drona cu inteligenţă artificială a dedus că operatorul o încurcă să realizeze misiunea şi să devină mai bună în acumulare de puncte şi ar fi decis să lichideze operatorul, prin tragere la locul ipotetic de aflare a acestuia.
Colonelul şi-a continuat povestirea printr-o a doua etapă a experimentului, în care drona a fost învăţată că sub nicio formă nu poate ataca operatorul din propria tabără, învăţând-o că asta îi va scoate un număr drastic de puncte. Astfel, la următoarele misiuni, când drona cu inteligenţă artificială a primit noi anulări de ţinte, ea a decis să tragă spre turnul de comunicare, prin care se realiza comunicarea operatorului cu drona, pentru a nu mai primi asemenea anulări de ordine şi totodată evitând lichidarea operatorului.
La scurt timp după ce colonelul a făcut aceste dezvăluiri, forţele aeriene ale SUA au emis un comunicat prin care au negat că o asemenea simulare a avut loc, cu asemenea rezultate. Aceştia au menţionat că acest scenariu era unul ipotetic, luat în calcul pentru studiu, nu unul care a avut loc în realitate. Totuşi, comunicatul mai menţionează că până şi un asemenea scenariu ipotetic arată cât prudent ar trebui dezvoltată tehnologia inteligenţei artificiale, mai ales în asemenea domenii sensibile, precum cel militar.
0
2,827
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!