(VIDEO) Un norvegian a descoperit că Toyota Mirai pe hidrogen înseamnă costuri de consum de 2 ori mai mari decât un diesel şi de 6 ori mai mari decât o electrică

4 Iunie 2023, 17:42
Redacţia PiataAuto.md
Toyota Mirai, cu un sistem de propulsie pe bază de hidrogen şi pile de combustibil, e una din cele mai admirate maşini de către cei pasionaţi de tehnologie, pentru că Toyota se încăpăţânează să demonstreze lumii că nu doar maşinile electrice pe baterii pot fi soluţia viitorului, ci şi cele care îşi iau energia pentru propulsia electrică din hidrogen stocat în rezervoare. Un youtuber norvegian, specializat în teste cu maşini electrice şi măsurători profunde ale acestora, a descoperit însă că cifrele finale pot duce la costuri de consum de 2 ori mai mari decât la un sedan comparabil diesel sau de 6 ori mai mare decât la o maşină electrică!
Tehnologia lui Toyota Mirai presupune că ea-şi generează electricitatea din hidrogen prin pile de combustibil. Acesta e supus unei reacţii cu oxigenul şi eliberează energie, produsul adiacent fiind apa curată. Marele avantaj este că hidrogenul poate fi alimentat în rezervoarele maşini la fel ca şi gazul natural comprimat, printr-un proces similar, care durează de obicei vreo 5 minute. Iar lipsa bateriilor mari într-o asemenea maşini exclude necesitatea extragerii lor din pământ şi reduce impactul asupra mediului. Totuşi, şi Mirai are o baterie litiu-ion mai mică, folosită pentru a stoca electricitate şi a asigura variaţiile instantanee de energie necesare sistemului de propulsie, or pilele de hidrogen au întotdeauna o latenţă în livrarea electricităţii cerute.
Ei bine, aparent toate sunt bune şi-n avantaj, şi doar lipsa infrastructurii ar fi problema pentru aceste maşini cu hidrogen. Dar însăşi Toyota a anunţat acum 3 luni că a instalat utilaje mari de electroliză la fabricile sale, prin care produce hidrogen, şi a anunţat că pentru producerea unui kg de hidrogen curat acele instalaţii moderne şi eficiente consumă 53 kWh de electricitate. Iar asta nu include energia necesară transportării hidrogenului şi stocării lui sub presiune sau în formă lichidă la staţiile de alimentare. Deci, chiar dacă luăm doar acest parametri de 53 kWh/kg consumaţi şi consumul oficial al lui Toyota Mirai de 0,76 kg/100 km, am avea un consum energetic al lui Mirai de 40,28 kWh/100 km, în timp ce alte maşini electrice cu baterii, de talia ei, ar consuma 12-15 kWh/100 km, maxim 17-20 kWh în cazul celor mai grele. Şi, apropo, youtuber-ul a cântărit Toyota Mirai în timpul filmărilor, iar greutatea de 2.040 kg nu o califică drept foarte uşoară.
Problema e că în acest test, Toyota Mirai a consumat mai mult, mai ales dacă e condusă la viteză mai mare. La viteză foarte moderată şi constantă, s-a obţinut 0,81 kg/100 km, ceea ce, dedus din acea cifră de 53 kWh/kg folosite la producere, ar însemna 42,9 kWh/100 km. La viteză un pic mai mare, însă, cu o medie de 120 km/h, consumul mediul al lui Mirai a crescut drastic, la 1,47 kg/100 km, ceea ce tradus în kWh, ar fi de 77,9 kWh/100 km, aproape de nivelul a cât consumă un autobuz electric la temperaturi moderate, fără climatizare.
Avantajul e că rezervorul lui Mirai poate stoca circa 5,1 kg de hidrogen, deci la un consum de 0,81 kg/100 km s-ar putea atinge o autonomie realistă de 630 km, iar la un consum de 1,47 kg/100 — de doar 347 km. Autonomia oficială a maşinii în ciclu WLTP e de 650 km. Însă până şi în Norvegia, în Oslo de exemplu există o singură staţie de alimentare cu hidrogen.
La finalul testului, youtuberul norvegian a mers să facă plinul cu hidrogen. Preţul unui kilogram de hidrogen e de 195 de coroane norvegiene (aproximativ 16,50 euro), iar pentru 5,13 kg puse în rezervor acesta a plătit 1.000 coroane, sau circa 84,77 euro. La un asemenea cost per kilogram, să mergi cu un Mirai cu un consum ideal de 0,81 kg/100 km ar însemna să cheltui 13,36 euro/100 km, iar cu un consum de 1,47 kg/100 km, ar însemna 24,25 euro/100 km!
Acesta a dedus că la un consum mediu mai realist, Toyota Mirai ar genera costuri de 21 euro/100 km, sau de 0,21 euro pentru fiecare km parcurs. Iar asta e de 2 ori şi un pic mai mult decât o maşină comparabilă diesel, care ar genera în Norvegia costuri de 10 euro/100 km, sau de 6 ori mai mult faţă de o maşină electrică, care, la o medie a unor preţuri foarte avantajoase la electricitate, mai ales cea casnică, pe care le menţionam într-un articol recent, ar însemna 3,4 euro/100 km.
Toyota Mirai, însă, nu poate fi alimentată acasă, iar acesta a mai descoperit că staţia de alimentare, de fapt, stochează hidrogenul în formă lichidă, folosind energie şi pentru menţinerea lui la temperatură atât de joasă, şi permite transformarea doar a unor volume limitate de hidrogen în gaz, cu care să alimenteze maşinile. Iar dacă vin multe maşini succesiv, şi acolo apare problema îngheţării furtunului şi a insuficienţei de gaz transformat de staţie.
Pe lângă asta, aceste sistem de management al staţiei pare să fie consumator mare de energie, care ar adăuga şi mai mult la cifrele de KWh consumate direct de maşină, în consumul efectiv final.
Foto: Infrastructura aferentă unei staţii de alimentare cu hidrogen din Norvegia

Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
46,115
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!