(VIDEO) Un youtuber a dezasamblat şi scos tot ce se putea de pe o Tesla Model 3 pentru a afla cât de rapidă va deveni aceasta
5 Iunie 2023, 13:07 Redacţia PiataAuto.md
Tesla Model 3 Performance e deja un model foarte rapid, în măsură să mulţumească aproape orice pasionat de sportivitate şi accelerări rapide, cu un timp de puţin peste 3 secunde până la prima sută. Dar un youtuber din SUA, care a cumpărat o Tesla declarată daună totală, a vrut să afle cu cât mai rapidă poate ea deveni atunci când o va uşura de tot ce se poate.
Iniţial, acceleraţia de la 0 la 60 mile (96 km/h) a fost de 3,5 secunde, măsurată de youtuber cu maşina sa. S-a încercat scoaterea uşilor la început, dar rezultatele n-au fost surprinzătoare. Aşa că treptat s-a ajuns la dezasamblarea şi tăierea maşinii, reducând-o efectiv la ceea ce vedem de obicei în imagini cu platforma tehnică.
S-au tăiat montanţii şi acoperişul, s-au tăiat şi toţi senzorii de siguranţă şi sistemele de protecţie, maşina electrică reducându-se până la o platformă cu roţi, motoare şi baterie, şi volan desigur.
În rezultat, timpul final de acceleraţie a fost de 2,46 secunde, faţă de 3,5, deci s-a câştigat o secundă întreagă, ceea ce e cât se poate de impresionat.
Acum, dacă preţul plătit pentru această secundă, de a ciopârţi maşina, e acceptabil, e un lucru discutabil. Dar, ca experiment, întreg video-ul şi dezasamblarea maşinii e foarte interesantă.