(VIDEO) VW a creat un ID Buzz electric mai lung, cu care se lansează şi-n America de Nord, şi-n Europa, în amintirea Bus-ului de cândva
3 Iunie 2023, 18:09 Redacţia PiataAuto.md
Renumitul microbuz VW Bus de cândva, aşa cu i se spunea lui în America de Nord, devenise un adevărat simbol al generaţiei flower-power, care-şi dorea libertate, pace şi nonconformism. Modelul, alături de Beetle ajunsese să reprezinte practic singurele modele recunoscute în SUA, iar VW vrea să repede acea istorie prin lansarea lui ID:Buzz peste ocean. Doar că germanii n-au venit cu acelaşi ID.Buzz existent de ceva timp în Europa, ci au creat unul nou, cu lungime şi ampatament mărit, pe care-l vor lansa atât în America de Nord, cât şi în Europa, unde va coabita alături de cel cu ampatament normal.
Foto: VW Bus clasic
Până şi lansarea acestui model a avut lor ieri pe plaja Huntington din Los Angeles, în cadrul celui mai mare festival dedicat lui VW Bus clasic. Iar ulterior modelul va cursa prin SUA pentru dezvăluiri locale, după care va ajunge şi-n Europa, pentru a fi lansat şi pe acest continent, tot la un festival dedicat lui VW Bus, de la Hanovra.
Atunci când vorbim de o lungime şi un ampatament mai mare la o maşină electrică, inevitabil marele beneficiu vine pentru bateria dintre roţi, care poate fi astfel la mai mare. Se întâmplă la fel şi cu VW ID Buzz, bateria sa având acum 85 kWh capacitate netă, pentru o autonomie mai mare. Pentru că modelul cu ampatament standard a fost criticat pentru un sistem de încălzire primitiv şi energofag, acum VW ID Buzz alungit debutează cu pompă de căldură oferită standard, care face consumul de iarnă mult mai eficient.
Ampatamentul mai mare a făcut loc şi pentru încă un rând de scaune depline, iar propulsia va avea loc datorită unui nou electromotor de 286 CP, fiind vorba de noul electromotor APP550 a grupului VW. Ca şi la VW Bus clasic, electromotorul e poziţionat în spate şi propulsează puntea de acolo. Va exista, însă, şi o versiune cu tracţiune 4x4, GTX, care va fi şi foarte picantă în performanţe, cu 339 CP în total. Versiunea de acum prinde suta în 7,9 secunde, iar GTX-ul o va face în 6,4 secunde.
Apropo, şi viteza maximă a noii versiunii a crescut la 160 km/h, pentru a avea pe bord măcar 100 mile la oră în unităţi americane, iar asta s-a putut datorită noului electromotor.
Fireşte, noul model electric vrea să cucerească pasionaţii şi cu o abordare hi-tech la bord, cu un sistem multimedia simplu în operare, dar care să cuprindă toate uzanţele moderne şi compatibilităţile cu telefoanele mobile. Iar şeful VW promite şi Buzz-uri conduse autonom prin SUA, într-un viitor apropiat!
Rămâne de văzut, aşadar, dacă noul VW ID.Buzz va putea să replice succesul major pe care l-a avut VW Bus într-o nouă epocă a mobilităţii electrice.
Vezi mai jos şi momentul premierei, cu câteva accente interesante, care denotă cât de mult îşi doreşte VW să facă din această istorie una de succes.