Nici unul dintre cei 3 copii şi 2 adulţi, care se aflau în Renault din cumplitul accident de pe traseul R20, nu aveau centuri de siguranţă cuplate
8 Iulie 2023, 12:24 Redacţia PiataAuto.md
Din păcate, presupunerile noastre s-au adeverit. Nici unul dintre cei 3 copii şi 2 adulţi, care se aflau în Renault-ul care a derapat azi dimineaţă într-o curbă pe traseul R20, lângă Stepsoci, raionul Orhei din Moldova, şi a lovit frontal un Lexus, nu aveau centurile de siguranţă cuplate, conform informaţiei preliminare, comunicate nouă de poliţie. Amintim, în acest accident cumplit şi-au pierdut viaţa 3 oameni din Renault — ambii adulţi şi un copil de 13 ani.
Aproape de fiecare dată în accidente grave, solicităm poliţiei aceste detalii ce ţin de siguranţă — dacă existau scaune speciale la copii de vârstă mai mică, dacă aveau centurile cuplate pasagerii, pentru că, pe lângă relatarea accidentului propriu-zi, considerăm de o importanţă majoră să spunem şi despre aceste lucruri. De obicei, poliţia evită să dea informaţii clare, sau nu poate, pentru că martorii de la accident sunt cei care intervin primii în ajutor şi e mai greu de estimat rapid acest context. În accidentul de azi, însă, poliţia a putut să ne confirme că nici unul din cei de la bord — nici adulţii, care se aflau pe scaunele faţă în Renault, nici copiii care se aflau pe bancheta spate — nu purta centuri de siguranţă, sau scaune speciale în cazul copiilor mai mici. Poliţia menţionează că informaţia are oricum caracter preliminar şi va fi definitivată la finalul anchetei, odată cu expertiza, dar se poate vorbi deja cu o doză mare de certitudine din scena descoperită la locul producerii accidentului.
Iar această stare de lucruri e una năucitoare şi tristă. Nimeni cu centură de siguranţă într-o maşină cu 5 oameni la bord şi 3 copii. Nimeni! Nici un copil să aibă măcar centura pe bancheta spate. Şi apoi, a urmat viteza neadaptată la condiţiile de ploaie, deraparea, şi un accident frontal. Iar în rezultat, 3 vieţi au fost pierdute, inclusiv o viaţă a unui copil nevinovat de 13 ani, şi doi adulţi. Alţi doi copii s-au ales cu traume grave şi au fost preluaţi de medici, alături de o pasageră din Lexus. Ce exemple mai sunt necesare, oare, ca toţi şoferi să înţeleagă rolul crucial al centurii de siguranţă, inclusiv pentru copiii mai mari, care călătoresc pe bancheta spate? Aceşti oameni, inclusiv acel copil, puteau avea o şansă în plus să supravieţuiască azi.