(VIDEO) Care sunt 8 cele mai scumpe maşini fabricate în Africa şi cum arată acestea
18 Iulie 2023, 13:59 Redacţia PiataAuto.md
Chiar dacă Africa nu are producători auto, care să fi existat de multe decenii încoace, pe continent s-au fabricat automobile de mai bine de 50 de ani. La început au fost în principal fabrici ale producătorilor francezi, apoi ale altor mărci europene, iar pasiunea pentru maşini s-a înrădăcinat enorm în unele ţări, precum Africa de Sud. Iar în prezent pe continentul african se fabrică mai multe automobile concepute local, de producători din ţări de pe continent. Autorii unui canal de YouTube au decis să facă o inventariere a acestor maşini şi să aleagă 8 cele mai scumpe dintre ele, prezentându-le pe scurt.
Pe locul 8 se plasează Wallyscar Iris, un SUV relativ compact din Tunisia, cu un motor de 1,2 litri în 3 cilindri şi 82 CP, care vine în mod evident de la Peugeot şi Citroen de cândva. Acesta costă de la aproximativ 15.400 dolari în sus.
Următorul în clasament e Mobius 3, vine din Kenya şi e un SUV cu o suspensie completă atât faţă, cât şi spate, şi cu o alegere de motoare diesel sau pe benzină. Are până la 215 CP, deci o forţă mai mult decât rezonabilă, iar preţurile încep de la aproape 28.000 dolari.
Pe locul 6 vine şi o maşină plug-in hibridă din Africa, Kiira EV Smack, care a fost creată în Uganda şi care merge vreo 30 km în regim pur electric, având o baterie de 8,2 kWh. Preţul începe de la aproape 35 mii dolari.
Următoarea în listă e o maşină numită Nord A7, care e foarte asemănătoare cu Mobius, dar care porneşte de la 59.000 dolari în Nigeria, de unde e originală.
Următorul în listă e un soi de G-Class amestecat cu Suzuki Jimny, şi e numit Innoson G80, venind tot din Nigeria. Preţurile pornesc de la 60.000 dolari, cu un motor de 2,4 litri, de 137 CP.
Pe locul 3 ajunge Zagato Perana Z-One, care e un soi de prototip de producţie limitată. Cândva, pornea de la echivalentul a circa 70.000 dolari.
Pe locul 2 e un supercar necunoscut din Maroc, numit Laraki Fulgura, dotată cu un motor V12 quad-turbo, de 730 CP, viteza maximă a căreia e de 350 km/h! Şi costă pe măsură — tocmai 550 mii dolari.
Iar cea mai scumpă maşină din Africa aparţine tot celor de la Laraki, în Maroc, şi are numele de Epitome. Maşina e echipată cu un motor de Corvette, care a mai primit şi turbine, şi are 1.200 CP, dar dacă foloseşti combustibil de cursă, vei avea 1.750 CP. S-au produs doar câteva şi costă cam 2 milioane de dolari.