(VIDEO) Ideea neinspirată a unui şofer de a întoarce brusc pe o arteră aglomerată din Chişinău a provocat un accident

7 Iulie 2023, 08:05
Redacţia PiataAuto.md
Ideea neinspirată a unui şofer din Chişinău de a întoarce brusc pe strada Albişoara din Chişinău, într-o intersecţie unde nu există vreo stradă în direcţia stângă şi unde maşinile nu virează spre stânga şi nu întorc, a provocat ieri un accident cu încă două alte maşini de pe contrasens.
Problema în acest caz a fost atât manevra bruscă de virare, pe care cei de pe contrasens nu o aşteptau, cât şi faptul că Toyota care efectua această manevră nu s-a încadrat în spaţiul celor două benzi cu raza sa de bracare, şi astfel s-a pomenit blocând perpendicular circulaţia pe contrasens. Şi întrucât şoferii de acolo nu se aşteptau la o asemenea manevră, inevitabilul s-a produs. Cele două maşini au frânat brusc, dar Mercedesul a lovit primul Toyota, apoi şi cealaltă maşină de pe banda dreaptă, cu o tamponare mai uşoară.
Au fost tamponări moderate, din fericire, fără ca cineva să fi avut de suferit, dar, totuşi, o singură asemenea manevră a provocat acum pagube materiale pentru 3 maşini şi cu siguranţă ar trebuie să servească drept exemplu de evitat pentru toţi ceilalţi.
Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / grupul GBM.Online
0
3,368
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!