S-a aflat cauza incendiului la cele 5 camioane electrice Nikola, parcate în curtea fabricii, iar acum urmează un recall

17 August 2023, 11:37
Redacţia PiataAuto.md
La sfârşitul lunii iunie, anunţam despre 5 camioane electrice Nikola, care arseseră pe teritoriul fabricii din Arizona. Focul pornise de la unul dintre ele, iar pentru că ele fuseseră parcate foarte aproape unul de celălalt, au avut de suferit 5 camioane. Nikola s-a grăbit să anunţe imediat atunci că nu e o problemă la baterie, ci mai degrabă o incendiere intenţionată din partea unui răuvoitor. Ulterior, pompieri au anunţat că nu au găsit nicio dovadă a unei incendieri, aşa că rămânea să se investigheze o posibilă cauză tehnică. Acum această cauză tehnică a fost aflată.
Incendiul a izbucnit totuşi la bateria unuia dintre camioane, şi nu din cauza unei probleme interne în baterie, ci din cauza unei scurgeri de lichid de răcire a sistemului de management termic al bateriei. Acel lichid de răcire, care circulă prin conducte prin interiorul construcţiei bateriei pentru a o menţine la temperatura potrivită de operare a ajuns să scurtcircuiteze una din celulele bateriei, ceea ce a dus la declanşarea incendiului. Pe lângă asta, s-a produs şi un eveniment numit „thermal runaway”, care e efectiv declanşarea în lanţ a unei reacţii chimice degajatoare de căldură, ce poate duce rapid la incendiu. Amintim, la o lună distanţă de la incendiul iniţial, un camion din cele 5 s-a reaprins.
Cei de la Nikola au anunţat că pregătesc un recall, prin care vor rezolva problema posibilei scurgeri şi a riscului de izbucnire a incendiului, iar în următoarele săptămâni vor anunţa proprietarii. Vor fi rechemate în service 209 camioane electrice — cam tot ce a produs şi livrat Nikola până acum.
Până la rechemare, Nikola şi-a sfătuit clienţii doar să parcheze camioanele afară, nu în interior, din motiv ca acestea „să poată face update de soft mai uşor”, fără a menţiona că, cel mai probabil, sfatul are legătură cu daunele mai mari pe care le-ar provoca un camion care izbucneşte în flăcări în interiorul unei hale, de exemplu.
0
5,913
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!