Un taxi condus autonom, cu un pasager la bord, a provocat un accident cu un camion de pompieri, iar producătorul se apără cu circumstanţe şi statistici

21 August 2023, 11:59
Redacţia PiataAuto.md
Un taxi condus autonom, numit şi robotaxi, al serviciului Cruise din San Francisco, SUA, a provocat un accident acum câteva zile cu un camion de pompieri, eşuând să-l observe în timp util pentru a putea frâna şi evita accidentul. Taxiul condus autonom avea un pasager la bord, care a fost uşor rănit, iar camionul de pompieri avea şi girofarele, şi sirena incluse.
Acest nou accident al unui vehicul condus autonom vine după ce acum 10 zile ieşiseră la iveală informaţii din 16 cazuri în care e investigată Tesla, pentru că sistemul său de condus semi-autonom n-ar fi identificat corect maşinile cu girofar şi ar fi favorizat acele accidente. Noul accident al celor de la Cruise, deşi e primul de acest fel pentru ei, se alătură unei liste de eşuări din trecut şi vine la o săptămână după ce autorităţile le-au permis extinderea numărului de vehicule, care circulau iniţial doar noaptea pentru a învăţa traseele, însă acum operează deja şi ziua, şi totodată în număr mai mare.
În aprilie 2022, spre exemplu, o maşină a celor de la Cruise nu asculta de indicaţiile unui poliţist, care o oprise pentru un felinar defect. În iulie 2022, s-a format un ambuteiaj de maşini Cruise, după ce toate au dat erori şi s-au deplasat spre acelaşi punct. Iar în aprilie 2023 maşinile fuseseră retrase temporar, după ce una a lovit un autobuz cu pasageri, din cauză că acela era articulat, iar maşina nu prevăzute traiectoria remorcii.
Ei bine, acum Cruise, o companie deţinută de General Motors, a anunţat că a şi făcut o investigaţie preliminară a accidentului cu camionul de pompieri, declarând că intersecţia e una deosebit de dificilă, cu vizibilitate obstrucţionată, şi atât maşinile autonome, cât şi oamenii, pot vedea obiectele venind de pe cealaltă strada doar când sunt foarte aproape.
Pe deasupra, Cruise spune că traiectoria vehiculului de pompieri era „complicată”, din cauza că acesta ieşise pe contrasens să ocolească maşinile staţionate la semafor în faţa sa. Însă, cu sirena şi girofarul inclus, camionul de pompieri avea tot dreptul să facă asta. Cruise spune că maşina a identificat vehiculul ca unul cu girofar, şi a activat frâna reducând viteza, dar a putut-o face prea târziu ca accidentul să fie evitat. Mai mult ca atât, Cruise spune că maşina lor condusă autonom poate auzi şi sirenele, iar în acest caz sirena a fost recunoscută înainte de accident, când a fost posibilă distingerea ei dintre sunetele de fundal.
Ar fi putut un şofer cu ochi şi urechi şi un creier uman să distingă mai repede situaţia şi să evite accidentul? Aici e marea întrebare, iar cei de la Cruise spun că maşinile lor au parcurs deja împreună circa 4,8 milioane de kilometri şi au identificat 168.000 vehicule ale serviciilor de urgenţă pe străzi doar în primele 7 luni ale acestui an. Şi întrucât e primul accident cu un asemenea vehicul despre care auzim în acest an, ar însemna o incidenţă mai mică decât 1/168.000, cifră care ar însemna că tot vehiculele autonome sunt mai sigure, aparent. Totuşi, cei de la Cruise spun că şi acest accident îi va face să perfecţioneze softul, astfel încât maşinile lor autonome să poată evita pe viitor asemenea situaţii.
0
2,344
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!