(VIDEO) La doar două luni de la marea inaugurare, podul de la Brăila intră în reparaţie a asfaltului
13 Septembrie 2023, 16:18 Redacţia PiataAuto.md
Podul de la Brăila trebuia să fie o lucrare fascinantă, care să reziste 100 de ani, cel puţin pe partea sa de structură. Dar se pare că începutul său e stângaci, după ce acum mai bine de o săptămână s-au inspectat şuruburile de la parapete, iar 401 dintre acestea au fost găsite slăbite, iar acum, la doar două luni de la marea inaugurare, intră în reparaţie asfaltul pus pe partea carosabilă, din cauză că au apărut deja primele valuri mari pe el.
Anterior, autorităţile spuneau că de vină s-ar face şoferii, care nu au respectat limitele de greutate pe perioada caniculei, dar, totuşi, o construcţie atât de grandioasă are de obicei prevăzute texturi cu un grad sporit de rezistenţă.
Lucrările de acum se fac prin decopertarea asfaltului şi turnarea unui strat nou pe banda afectată. Lucrările sunt realizate de constructorul WeBuild, pe cheltuiala acestuia, întrucât încă nu a avut loc recepţionarea finală a lucrărilor şi podul trebuie predat într-o stare care trebuie să fie impecabilă cel puţin la momentul predării.
Un trecător a şi filmat lucrările de reparaţie care au demarat la podul de la Brăila. Vezi totul în video-ul de mai jos.