CITIRE ŞTIRE:
Podul de la Brăila are noi crăpături în asfalt şi fisuri la structura de rezistenţă, la doar 4 luni de la inaugurare
25 Octombrie 2023 - 09:49
Redacţia PiataAuto.md
Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, manifestă noi probleme nefireşti la doar 4 luni de la inaugurare. La 6 iulie 2023 acest pod grandios a fost
inaugurat cu fast, iar în septembrie deja se făceau lucrări la
repararea denivelărilor de asfalt, aparent provocate de camioane prea grele în condiţii de vară, şi totodată s-au descoperit 401 şuruburi slăbite. Atunci a fost reasfaltată o bandă de circulaţie, cea care manifestase denivelările. Ei bine, acum asfaltul de pe pod manifestă zone cu crăpături mari, unele atât de mari încât încape o întreagă palmă, ajungându-se cu mâna la structura dedesubt.
Cea mai mare crăpătură e prezentă la kilometrul 5, în direcţia spre Brăila, prin urmare e nevoie de noi lucrări de reasfaltare. Reprezentanţii CNAIR au comentat pentru presă că nu e normal ca o asemenea lucrare, care se presupune să reziste 100 de ani, să aibă asemenea probleme de începător la un timp atât de scurt de la lansare.
Sursa foto: Captură Digi24
Cea de-a doua problemă reprezintă structurile de rezistenţă, în special la blocurile de ancoraj. Fiecare bloc are 35 metri în adâncime, iar acum sunt observate fisuri în blocurile de acest tip, pe ambele maluri. Aici se identificase din start o problemă de umiditate, care a fost aparent rezolvată cu un sistem de reglare activă a umidităţii, însă problema pare să persiste. Pe lângă asta, infiltraţiile la structura de rezistenţă a pilonului de susţinere pe malul din partea Brăilei, observate încă în 2020, la etapa de construcţie, nu au fost rezolvate nici până în prezent. Toate astea pot duce la o degradare accelerată a structurilor de rezistenţă şi a ritm accelerat de coroziune a cablurilor metalice ale podului.
Sursa foto: Captură ProTV
Reprezentanţii CNAIR amintesc că podul are garanţia de 10 ani, iar lucrările nu au fost recepţionate încă, şi nu vor fi recepţionate până când constructorii nu vor repara toate aceste defecte. Partea îngrijorătoare este cât de cronice sunt aceste defecte şi cât de mare este şansa reapariţiei lor după o înlăturare iniţială.
Sursa foto: captură ProTV
Podul a costat 500 milioane de euro şi a fost făcut de două companii, una din Italia şi alta din Japonia.