NASA a desemnat două echipe concurente de ingineri, care să conceapă un nou avion supersonic de pasageri, de două ori mai rapid decât a fost Concorde

11 Noiembrie 2023, 13:11
Redacţia PiataAuto.md
Avioanele supersonice de pasageri sunt unul din acele domenii despre care omenirea credea acum vreo 60 de ani că va evolua până la un nivel desăvârşit, cu viteze inimaginabil de mari, devenit normalitate. Iar după apariţia avionului Concorde, soarta călătoriilor cu pasageri de distanţă lungă părea să aibă un vector firesc şi inevitabil, spre un moment când toate zborurile lungi vor fi supersonice. Realitatea, însă, e mult mai simplistă de atât. Odată cu pensionarea lui Concorde, în lume nu mai rămas niciun avion supersonic de pasageri, iar acest regres a rămas fără o revanşă până în prezent. NASA, însă, a decis să încerce a corecta această stare de lucruri, aducând o nouă rază de progres.
Agenţia spaţială americană a anunţat în acest an programe generoase de finanţare pentru două echipe concurente de ingineri, care ar concepe un nou avion supersonic de pasageri. Practic, NASA e gata să finanţeze munca de R&D până la dezvoltarea conceptuală a produsului viitor, cu calcule depline şi parametri, iar ulterior şi până la un exemplar construit. Iar ideea de a finanţa două echipe e aplicată adeseori la NASA, pentru a stimula concurenţa între ele şi a-i motiva pe ingineri să acţioneze mai repede.
Printre specificaţiile tehnice ale noului avion, pe care NASA le-a înaintat, a fost atingerea vitezei de Mach 4, adică de 4 ori viteza sunetului şi totodată acesta ar fi de două ori mai rapid decât legendarul Concorde, care atingea Mach 2.
Foto: Avionul supersonic Concorde de cândva

Ei bine, cele două contracte de finanţare pentru conceperea viitorului avion supersonic au fost încheiate cu renumita companie Boeing şi, de cealaltă parte, cu Northrop Grumman. Cele două echipe au la dispoziţie 12 luni pentru a veni cu designul şi ingineria schiţată a viitorului model. Iar ulterior NASA va decide deja dacă încearcă să-l aducă la o pregătire de producţia de serie.
Contractarea două proiecte de avioane supersonice de pasageri a avut loc chiar dacă tot NASA mai colaborează cu Lockheed Martin la un posibil avion supersonic, iar pe lângă asta, există şi compania Overture, care elaborează un avion supersonic propriu şi care face totul de la zero, de la construcţia de bază la dezvoltarea de motoare noi cu reacţie şi care promite de asemenea un viitor model de serie.
0
9,245
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!