Maşinile electrice au consumat cumulat mai multă electricitate decât toate trenurile din SUA în ultimul an

21 Mai 2024, 14:48
Redacţia PiataAuto.md
Încă din primii ani în care maşinile electrice începuseră a deveni cu adevărat populare, iar primele planuri de a trece complet la electromobilitate se conturau, au apărut şi primele îngrijorări despre cantitatea totală de energie necesară acestor maşini în momentul când ele nu vor mai fi excepţii, cu un fenomen de masă. Existau şi îngrijorări dacă va rezista reţeaua, dar şi dacă va exista capacitatea de produce mai multă electricitate, în timp ce sursele fosile sunt înlocuite cu regenerabile. Ei bine, pe partea de rezistenţă a reţelei, am vorbit în multe articole recente despre transformatoare noi şi o industrie care creşte acolo cu paşi gigantici, ca să se asigure modernizarea reţelelor. Pe partea de surse noi de energie şi migrarea spre regenerabile se întâmplă lucruri de-a dreptul uimitoare, de multe ori peste estimări. Iar acum şi pe partea de consum cumulat de electricitate maşinile electrice au atins în SUA, spre exemplu, punctul în care au depăşit întreaga reţea feroviară. Deci, maşinile electrice din SUA au consumat în 2023 mai multă electricitate la nivel de ţară decât toate locomotivele electrice.
Comparaţia cu locomotivele e importantă pentru că acest segment e considerat în multe ţări principalul consumator de electricitate din domeniul transporturilor şi are cantităţi notabile de consum, chiar şi în mixul unei întregi ţări. În SUA, în anul 2023, consumul tuturor locomotivelor electrice din ţară, cargo şi de pasageri, a cumulat aproape 7.000 GWh, sau 7 TWh. Pentru comparaţie, asta e echivalentul a 160% din consumul anual de electricitate a Republicii Moldova pentru întreaga ţară şi circa 14% din consumul anual al României.
Cifra pentru automobilele electrice e furnizată de Agenţia de Informaţii în Energetică din SUA doar pentru categoria autoturismelor uşoare, deci camioanele electrice nu sunt luate în considerare, în schimb sunt luate în considerare şi plug-in hibrizii şi conectarea lor la prize pentru încărcarea bateriilor.
Aceste maşini cu baterii au consumat în anul 2023 o cantitate de 7.596 GWh de electricitate, sau aproape 7,6 TWh, depăşind domeniul feroviar în consum cu circa 600 GWh. E curios că cifra de 7,6 TWh este de 5 ori mai mare decât era în anul 2018, spre exemplu, ceea ce arată elocvent evoluţia realizată în această perioadă.
Din cei 7,6 TWh de electricitate consumată, maşinile plug-in hibride au cuantificat circa 2,1 GWh, iar restul de 5,5 GWh au fost consumate de maşinile pur electrice.
Zonele unde maşinile electrice sunt cele mai concentrate în SUA sunt cele de coastă, în special coasta vestică, care cuantifică 40%, şi cea estică, cu 15,5% din totalul consumului înregistrat de maşinile electrice.
Totuşi, trebuie să facem şi nişte precizări suplimentare faţă de aceste cifre. Consumul total de electricitate al SUA a fost de peste 4.000 TWh, deci 7,6 TWh e o cifră relativ mică în comparaţie cu consumul industriilor din întreaga ţară şi a altor domenii. De asemenea, în SUA nivelul de electrificare a căilor ferate e extrem de jos, printre cele mai scăzute din lume, deşi în ultimii ani mai există iniţiative de a spori electrificarea. Prin urmare, dacă într-o ţară ca Elveţia sau Franţa momentul depăşirii consumului maşinilor electrice raportat la trenuri ar fi cu adevărat emblematic şi ar mai dura câţiva ani buni până să poată fi atins, în SUA acest moment a venit mai devreme din cauza reţelei slab dezvoltate de căi ferate electrificate. Însă e la fel de valabil că 7,6 TWh de electricitate alocată vehiculelor electrificate înseamnă o cantitate importantă de benzină nearsă şi produse petroliere nesolicitate pe piaţă.
1
8,829
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!