Moldova va construi o centrală de baterii pentru stocare cu rol primar de stabilizare a sistemului său energetic

30 Mai 2024, 08:23
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani se discută tot mai des despre necesitatea stringentă a unei centrale de baterii pentru stocare în sistemul energetic al Moldovei, atât pentru a absorbi intermitenţele în producţia de electricitate din surse regenerabile, cât şi pentru stabilizarea sistemului. În cadrul vizitei de ieri a secretarului de stat american, Antony Blinken, a fost anunţat un pachet de sprijin energetic de 85 milioane de dolari pentru Moldova, parte dintr-un pachet de 300 milioane, anunţat anterior, iar o mare parte din suma de 85 milioane alocată acum va fi cheltuită pentru construcţia unei centrale de baterii pentru sistemul energetic, care va fi gestionată de Moldelectrica.
Astfel, nu vorbim de aceeaşi centrală, anunţată anul trecut drept prima intenţionată de Premier Energy. Acolo e vorba de o investiţie privată, pe care intenţionează să o facă operatorul, şi care va avea rol inclusiv de absorbţie a producţiei mari de regenerabile, pentru a o livra în sistem când e cerere mai mare, iar aici vorbim despre o investiţie de stat, pentru stabilizarea întregului sistem.
Noua centrală de sistem va avea rolul primar de a stabiliza sistemul, având şi o staţie de transformare în sistemul său de gestionare, cu tehnologii moderne de absorbţie şi stabilizare promptă gestionată automatizat, a frecvenţelor în sistem, precum cea pe care o descriam de curând în Marea Britanie. Staţia de transformare va fi amplasată mai aproape de concentrarea de potenţial eolian, mai ales că în acest an vor fi licitate noi capacităţi mari eoliene.
Astfel, rolul centralei de baterii şi a staţiei de transformare aferente va fi să asigure stabilizarea constantă a sistemului, gestionând pe de o parte mari variaţii de producţie de regenerabile şi de cealaltă parte variaţiile de cerere în sistem. De obicei, într-un asemenea sistem, staţia de transformare e cea care stabilizează variaţiile mici şi spontane, asigurând stabilitatea frecvenţei în reţea şi tensiunea corectă la nivel de milisecunde, prin condensatoare uriaşe şi componentele transformatoarelor, iar centrala de baterii e cea care absoarbe variaţii un pic mai mari în sistem, la nivelul secundelor şi minutelor. Deci, noua centrală de baterii nu va avea atât rolul de stoca foate multă energie regenerabilă, cât de asigurare a unui tampon de echilibrare, spre exemplu pentru momentul când câteva rafale de vânt dintr-o zonă cu 10 turbine eoliene cresc pe o perioadă scurtă producţia de electricitate în acea zonă de la 10 MW la 35 MW, generând o creştere bruscă de 25 MW pe durata a mai puţin de un minut.
Sigur, scenariile de stabilizare sunt mult mai largi, dar existenţa regenerabilelor în sistem are nevoie de asemenea soluţii de stabilizare. Până acum, Moldova îşi asigura o mare parte din acest funcţii în tandem cu Ucraina, din cauza felului în care sunt trasate liniile sale electrice. Acum, însă, odată cu noua linie de la Vulcăneşti, şi alte două linii de interconectare cu România la Bălţi şi Străşeni, e nevoie ca Moldova să aibă propria capacitate independentă de a-şi stabiliza reţeaua, pentru a se alinia la standardele europene energetice, la care e aliniată şi România. Iar noua centrală vine să facă exact asta.
I-am întrebat pe cei de la Ministerul Energiei care ar fi puterea noii centrale şi capacitatea ei de stocare. Deocamdată ni s-a comunicat preliminar că puterea ar urma să constituie circa 80 MW, urmând ca parametrii tehnici exacţi să fie anunţaţi în următoare zile. Dar, la 80 MW putere, centrala va fi una din cele mai mare din regiune, deci e o putere notabilă. Noua centrală ar trebui să fie construită şi să devină operabilă aproximativ în 1,5-2 ani.

UPDATE 11:34: Ministerul Energiei ne-a contactat pentru a ne furniza noi informaţii din proiectul avansat, din care rezultă că centrala va avea 70 MW putere, nu 80 MW.
2
2,166
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!