(VIDEO) Odată cu facelift-ul Seriei 3, BMW M3 primeşte mai multă putere şi rămâne un model legendar, fără sisteme hibride şi electromotoare
29 Mai 2024, 11:45 Redacţia PiataAuto.md
Hibridizarea modelelor de performanţă pare să nu mai ocolească pe nimeni în lumea noastră, dacă şi Porsche 911 a ajuns deja să devină hibrid odată cu facelift-ul, ajutat de un electromotor în cutia de viteze şi altul integrat în turbină. Însă în lumea noastră mai există un model superb de performanţă, care nu e nici plug-in hibrid, nici hibrid, nici măcar mild-hibrid, ci-şi scoate performanţa prin genialul motor S58, cu 6 cilindri în linie, bazându-se exclusiv pe combustia dusă la o precizie supremă. Şi facelift-ul întregii game BMW Seria 3, aplicat acum, nu a afectat reţeta de bază a lui M3, ci doar i-a adăugat 20 CP de performanţă în plus!
Astfel, noile BMW M3 Competition în caroserie sedan şi Touring, în combinaţie cu tracţiunea integrală decuplabilă xDrive, nu vor mai livra 510 CP, ci 530 CP! Cei care vor opta pentru versiuni cu tracţiune spate, însă, vor primi în continuare 510 CP.
De asemenea, unii dintre noi şi-ar mai putea aminti că BMW M3 avea şi o versiune cu cutie manuală şi cu 480 CP. Ei bine, germanii au păstrat această ipostază cu cutie manuală şi i-au lăsat nemodificată puterea, ea fiind una din puţinele maşini de performanţă rămase în lume, care mai dispun de o ipostază cu cutie manuală.
În cei câţiva ani de când e în producţie, actualul BMW M3 şi-a câştigat poate cea mai admirată reputaţie din toate generaţiile anterioare, deşi şi acele modele au fost superbe. Motorul S58 s-a dovedit a fi genial de bun şi fiabil, maşina e superbă în condus, mai savuroasă decât predecesorii săi şi e unul din exemplele rare din zilele noastre când noua generaţie n-ar devenit mai limitată şi mai ciopârţită de senzaţii, ci dimpotrivă, mult mai bună. Iar întrucât între timp toţi concurenţii au cam devenit hibrizi sau mild hibrizi şi şi-au redus substanţial savoarea, acum BMW M3 e un ultim mohican care mai rezistă într-o formă puritană, adorată de pasionaţi. E o legendă care va mai fi aici câţiva ani şi apoi pleacă şi ea în istorie!
Iar acum această legendă a devenit doar un pic mai performanţă şi mai bună, fără a dezechilibra reţeta sa şi aşa superbă. Cu 0,5 secunde mai rapidă până la prima sută, sedanul atingând-o în 3,5 secunde, iar break-ul în 3,6 secunde. Iar viteza maximă poate fi bifată nu la 250 km/h, ci la 290 km/h, deşi şi acolo e limitată electronic. O zicem pentru că am reuşit să conducem un BMW M3 înainte de aceste imitări pe autostrăzile din Germania şi am atins 297 km/h cu el.
Modificările vizuale aduse de facelift sunt discrete, cea mai vizibilă schimbare venind la blocurile optice, care nu mai au conturile duble anterioare, ci doar două mici bumeranguri discrete încadrate acolo, mai mult verticale. A fost păstrată grila frontală verticală, care e deja o semnătură de identitate vizuală pentru acest model, iar capota poate avea incizii suplimentare, care o fac să pară şi mai joasă în partea frontală, foarte aproape de înălţimea pe care o puteau asigura cândva doar supercar-urile italiene cu motor median.
Şi, desigur, nu lipsesc culorile intense, precum verdele, care au consacrat deja acest model. Până la urmă, e un model plin de viaţă şi merită cu siguranţă nuanţe la fel de vii!
Vezi mai jos şi un scurt video cu noul M3 facelift, publicat de BMW.