Cum arată în prezent lucrările la traseul Soroca-Arioneşti-Otaci, drumul care de 30 de ani era în stare deplorabilă
7 Iunie 2024, 11:46 Redacţia PiataAuto.md
Dacă s-ar fi făcut un top al drumurilor cele mai proaste din Moldova, traseul Soroca-Arioneşti-Otaci ar fi meritat oricând în ultimii 30 de ani un loc de podium, deşi era un traseu de importanţă naţională, care conecta două oraşe din nordul ţării şi era unul din traseele folosite pentru cei ce voiau să ajungă în Ucraina în acea parte a ţării. Promisiuni despre o mare reparaţie a acestui s-au făcut nenumărate doar în ultimii 10 ani, dar de fiecare dată acestea nu se mai materializau în practică. Acum două luni, însă, în aprilie 2024, lucrările de reconstucţie capitală a acestui traseu au demarat în sfârşit.
Ieri şi Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a fost pe acest şantier, publicând imagini cu starea actuală a lucrărilor. Acum pe porţiunea de 40 km, împărţită în două segmente alocate în două contracte separate, lucrează două companii — una turcească, Onur, şi alta autohtonă, Rutador.
Muncitorii spun că primele etape de construcţie a fost cele mai dificile, întrucât au presupus excavarea şi evacuarea structurii drumului precedent. Acest drum era atât de prost, încât pe el se circula cu 10-20 km la oră, maşinile şi camioanele fiind într-o constantă ocolire de gropi şi denivelări.
Acum drumul e construit din nou la standarde europene, care se referă şi la grosimea terasamentului, şi la cea a straturilor de asfalt, şi la acostamente, şi la declivitate şi scurgeri pluviale.
De asemenea, toate localităţile prin care trece acest traseu, pe parcursul a 40 km, vor benefica de noi staţii de transport public, trotuare, construcţii noi pentru acces în curţi ş treceri de pietoni. Întregul traseu va avea şi toate elementele necesare de siguranţă rutieră şi indicatoare.
Costul reconstrucţiei întregului traseul e de circa 44 milioane euro, acoperit de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.