Ferrari a inaugurat o nouă fabrică, unde va produce primul model electric, dar şi modele cu combustie şi hibride
23 Iunie 2024, 16:06 Redacţia PiataAuto.md
Ferrari marchează un moment istoric, inaugurând o nouă fabrică în Maranello, unde va putea produce primul Ferrari electric, dar şi modele cu combustie sau hibride. Noua fabrică se află alături de edificiile actuale ale producătorului, iar inaugurarea ei e un moment atât de simbolic, încât s-a învrednicit de vizita preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, într-un moment în care autorităţile din Italia fac distincţie tot mai clară între producătorii care investesc cu adevărat în producţie locală, încurajându-i şi susţinându-i pe aceştia, în timp ce-i penalizează pe cei care încarcă doar să folosească imaginea Italiei ca origine a produselor lor, dar le fabrică în alte părţi ale lumii.
Noua fabrică a fost din start proiectată pentru a putea fi extraordinar de flexibilă, încât să permită fabricarea maşinilor cu toate tipurile de propulsie, într-un ritm similar. Mai mult ca atât, ea va găzdui şi o secţie unde vor fi fabrica electromotoarele pentru primul model electric Ferrari, electromotoare despre care cei de la Ferrari promit că vor livra o senzaţie tipică Ferrari într-o epocă nouă.
În aceeaşi fabrică vor fi asamblate şi bateriile pentru viitorul model electric şi alte modele hibride, dar şi punţile şi componente de suspensie. Deci o mare parte din componentele de pe maşina finală vor fi produse în imediata proximitate, practic sub acelaşi acoperiş al noii fabrici imense, de 42.500 metri pătraţi.
Pentru Ferrari, o marcă renumită pentru o producţie relativ limitată de maşini anual, suprafaţa şi amploarea noii fabrici sunt de talie imensă, şi vor permite, practic, creşterea în viitor a producţiei Ferrari până la 20.000 automobile anual, dacă şefii Ferrari vor decide vreodată că şi-ar dori o asemenea cifră.
În 2023, Ferrari a produs 13.663 automobile, cu 442 maşini mai multe decât în anul 2022. Deci, cifra de 20.000 de maşini nu pare foarte îndepărtată la un asemenea ritm de creştere.
Noua fabrică Ferrari, care a însemna o investiţie de 200 milioane de euro, înglobează tehnologii de ultimă oră pe linia de asamblare, însă la fel de hi-tech e şi în arhitectura sa şi abordarea de eficienţă energetică, tinzând spre zero absolut în consumul propriu-zis de energie al edificiului.
Fabrica a fost proiectată de casa de arhitectură Mario Cucinella Architects şi are o formă pătrată dacă e privită de sus, având 25 metri înălţime, fiind acoperită cu geamuri opaline, intercalate cu porţiuni de geamuri transparente. Această intercalare atenuează efectul vizual al dimensiunii în exterior şi favorizează o bună distribuţie a luminii naturale în interior, minimizând consumul de energie pentru iluminare. Totodată aceeaşi alternare echilibrează efectul de seră astfel încât să favorizeze crearea căldurii naturale iarna şi să nu genereze căldură în exces vara, minimizând energia necesară pentru pompe de căldură iarna şi funcţionarea acestora în regim de aer condiţionat vara.
Iar pe lângă asta, acoperişul noii fabrici a înţesat cu 3.000 panouri fotovoltaice a câte 435 W fiecare, totalizând astfel 1,3 MW de putere instalată. Aceste panouri îşi vor furniza electricitatea în sistemul electric al clădirii, care dispune şi de baterii de stocare, iar energia va fi folosită direct în mentenanţa edificiului şi producţie.
Pe lângă asta, Ferrari a contractat furnizori de energie regenerabilă pentru a suplini necesarul de electricitate, cu zero impact CO2 din electricitatea folosită la funcţionarea fabricii şi a procesului de producţie. Sistemul electric e făcut astfel încât până şi standurile dinamometrice unde vor fi testate maşinile produse vor recupera energia şi o vor trimite înapoi în bateriile clădirii.
Astfel, noua fabrică va evita emiterea a 2.700 tone CO2 anual comparativ cu una identică, fără aceste soluţii de eficienţă energetică.