Producătorii chinezi cer introducerea taxelor de import mai mari pentru maşinile europene în China, drept răspuns la noile taxe europene

20 Iunie 2024, 12:37
Redacţia PiataAuto.md
După anunţarea unor taxe de import aplicate maşinilor electrice chinezeşti în Uniunea Europeană mult mai mari decât se aştepta anterior, până la o cotă totală de 48,1%, producătorii auto chinezi cer introducerea urgentă drept răspuns a taxelor de import mai mari pentru maşinile europene în China, maşini care erau oricum taxate mai mult în China, la 15%, decât practica UE pentru cele chinezeşti.
Doar că producătorii chinezi nu vor taxe impuse europenilor doar pentru maşinile electrice, pentru că impactul ar fi prea mic, ci aplicate tuturor tipurilor de combustie. Mai mult ca atât, s-ar putea ca noile taxe să fie diferenţiate în funcţie de cilindreea motorului, astfel încât maşinile cu motoare mari să fie taxate şi mai mult.
Aceste solicitări din partea producătorilor chinezi au fost făcute în cadrul unei întruniri convocate la Ministerul de Comerţ din China, unde au fost prezenţi şi producători chinezi, precum SAIC şi BYD, dar şi producători europene precum grupul VW, Mercedes, BMW, Stellantis şi Renault.
China anunţase anterior prin experţii săi, citaţi în presă, că ar putea introduce taxe de până la 25% pentru maşinile europene drept răspuns, dar asta se întâmpla atunci când industria estima că UE va aplica maxim 25% taxe pentru maşinile chinezeşti. La anunţarea unei cifre de 38,1% suplimentar faţă de anterioare 10%, deci efectiv 48,1%, o mare parte din industrie a rămas uluită, iar China încearcă acum pe toate pârghiile posibile să determine Uniunea Europeană să se răzgândească din iniţiativa sa.
Paradoxal, dar mulţi dintre cei care au luat-o printre cele mai înverşunate poziţii împotriva noilor taxe aplicate de Uniunea Europeană maşinilor chinezeşti s-au dovedit a fi chiar unii producători auto, precum Mercedes şi Stellantis, cu interese şi influenţe majore din China.
După anunţarea cifrei de 48,1%, în ecuaţie a intrat şi asociaţia de afaceri germane în China, care a anunţat că asemenea taxe nu vor proteja producătorii auto europeni şi a început a aplica presiuni pe oficiali de la Berlin să militeze pentru anularea acestor intenţii ale UE.
Aceştia au ajuns să anunţe public că producătorii auto germani nu s-au plâns niciodată, de fapt, pe subsidiile încasate de producătorii auto chinezi de la stat şi că ei nu-şi doresc asemenea taxe, de fapt. Şi asta în timp ce până şi presa germană trâmbiţează că producătorii lor pierde teren atât în China, cât şi la ei acasă, în Germania şi Europa, în faţa maşinilor electrice chinezeşti mult mai ieftine şi deja mult mai avansate în tehnologii.
Pare absurd, deci, că UE luptă să protejeze o industrie care nu-şi doreşte ea înşişi acest lucru, chiar dacă cifrele arată că tot mai copleşită de concurenţa chineză. Rămânem să vedem dacă aceşti producători auto germani cu interese atât de adânc înrădăcinate în China sau interese chinezeşti atât de adânc înrădăcinate în acţionariatul lor, vor reuşi să aibă o influenţă suficient de mare la Bruxelles încât să schimbe intenţiile UE.
0
2,228
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!