(VIDEO) Un Mercedes SG65, adică un W124 cu motor V12 creat de Stern Garage, a atins peste 300 km/h pe o autostradă fără limită de viteză din Germania
16 Iunie 2024, 09:22 Redacţia PiataAuto.md
Acum aproape două săptămâni, scriam despre o creaţie cu totul superbă, meşterită de către cei de la Stern Garage, numită SG65. Maşina e, de fapt, un Mercedes W124 E500, care a fost complet modificat pe partea de performanţă, obţinând sub capotă şi un motor V12 mai modern, adus de specialiştii atelierului la 700 CP! Ei bine, acum această creaţie superbă a ieşit pe autostrăzile din Germania, în încercarea de a atinge viteza maximă.
Maşina are, apropo, un vitezometru cu gradaţie redesenată, care ajunge până la 400 km/h. Şi judecând după viteza pe care a atins-o acum, e clar că gradaţia originală ar fi fost insuficientă.
Maşina scoate 700 CP şi 1.000 Nm de cuplu maxim, şi are şi toată suspensia modificată, ba chiar şi elemente de caroserie recreate din fibră de carbon, pentru a fi mai uşoare.
Şi frânele au devenit acum de carbon şi ceramică, pentru a putea opri maşina din asemenea viteze.
Şi toate aceste modificări au păstrat esenţa superbă a maşinii, adăugând condimente până la un nivel de necrezut, dar ea fiind în continuare perfect armonizată. Galoparea pe autostradă a arătat cât de silenţioasă poate fi o asemenea maşină proiectată iniţial în anii 80 şi perfecţionată acum!
Iar motorul V12 urcă acul vitezometrului cu o uşurinţă absolut fascinantă, mai ales pentru un W124! Viteza maximă, atinsă pe mici reprize, a fost de peste 300 km/h. Dar, probabil, dacă se insista mai mult la viteza maximă, probabil cifra ar fi putut fi mult mai mare.