După 5 încercări eşuate, Hidroelectrica a atribuit contractul de retehnologizare a hidrocentralei Vidraru, care prevede şi creşterea puterii acesteia

5 Iulie 2024, 18:48
Redacţia PiataAuto.md
După 5 încercări eşuate din 2016 încoace, Hidroelectrica a anunţat că a atribuit contractul de retehnologizare completă a hidrocentralei Vidraru, care prevede şi creşterea puterii acesteia, dar şi consolidarea barajului Vidraru. Barajul Vidraru e unul din cele mai renumite din România, întrucât se află pe traseul Transfăgărăşan, care a devenit extrem de popular printre turişti şi pasionaţi auto drept „cel mai frumos drum din lume”, aşa cum l-au declarat cei de la Top Gear după o emisiune filmată acolo. Să vedem, deci, ce schimbări trebuie să aducă hidrocentralei Vidraru noul contract, în sumă de 188,38 milioane de euro, atribuit acum.
Contractul a fost atribuit unei asocieri de companii, formată din compania românească Electromontaj, compania croată Koncar Engineering şi încă o companie românească, Butan Grup. E aceeaşi asociere care a participat şi la ultima litaţie anulată, cea de-a 5-a la număr.
Cei de la Hidroelectrica menţionează că au învăţat din eşecurile licitaţiilor anterioare, şi de această dată au avut întâlniri cu potenţiali contractori, pentru a înţelege piedicile care au dus la eşecurile anterioare, înainte de a anunţa noua licitaţie, iar asta le-a permis să adapteze caietul de sarcini. Anterior, cauza principală a neatribuirii contractului a fost neconformitatea ofertelor primite cu cerinţele caietului de sarcini. Reluarea actuală a licitaţiei a avut loc la 26 februarie 2024 şi se estima iniţial un preţ mai mare, de 188,7 milioane de euro.
Noul contract prevede o listă mare de lucrări care trebuie făcute la amenajarea hidroenergetică Vidraru, inclusiv consolidarea barajului şi implementarea unui sistem automat de comandă. Acest sistem de comandă ar trebui să ajute hidrocentrala să-şi îndeplinească şi mai prompt rolul de stabilizare a sistemului energetic naţional, or, hidrocentrala participă la reglajul de putere şi frecvenţă în sistem, prin intervenţii în intervalele de solicitări maxime.
Hidrocentrala Vidraru a fost pusă în funcţiune la 9 decembrie 1966 şi are acum o putere de 220 MW, asigurată de 4 turbine. Producţia anuală a hidrocentralei e de 400 GWh. Noul contract, însă, prevede mărirea puterii fiecărei turbine de la 55 MW la cel puţin 58,8 MW, făcând uz de acelaşi debit maxim de apă de 22,5 m3/s per turbină, sau 90 m3/s cumulat pentru toate turbinele. Asta înseamnă că turbinele voi trebuie să aibă un design mai eficient, care să le permită să genereze mai multă putere din acelaşi debit de apă care le propulsează.
Asta ar însemna că şi producţia anuală ar trebui să crească. Dacă acum turbinele au 220 MW şi generează anual 400 GWh, după retehnologizare puterea totală a hidrocentralei Vidraru va fi de 235,2 MW, sau cu 6,9% mai mult. Dacă ar fi să deducem şi un procent similar de creştere a producţiei anuale, hidrocentrala ar trebui să poată produce după retehnologizare circa 427-430 GWh anual.
E curios că la parametrii anunţaţi de Hidroelectrica pentru hidrocentrala Vidraru, factorul mediu anual de capacitate e de doar 20,75%, or, la 220 MW putere, un factor de capacitate teoretic de 100% ar însemna o producţie anuală de 1.927,20 GWh. Cei 400 GWh, raportaţi la 1.927,20 GWh teoretici, rezultă în factorul de capacitate de 20,75%, menţionat mai sus. Pentru comparaţie, parcurile fotovoltaice cu panouri standard pot livra un factor de capacitate de 14-15%, iar turbinele eoliene de uscat oscilează în funcţie de regiune între 23% şi 55%. Diferenţa majoră, fireşte, e în faptul că o hidrocentrală poate livra electricitatea atunci când se doreşte, având lacul de acumulare în care e stocată apa de pe cursul unui râu.
Lacul de acumulare de la Vidraru are un volum total de 465 milioane m3 de apă, din care 320 milioane m3 reprezintă volumul util, ce poate fi folosit în producţia de electricitate. La momentul inaugurării sale din 1966, barajul Vidraru a fost al cincilea în Europa şi al nouălea în lume între construcţiile similare.
Retehnologizarea atribuită acum de Hidroelectrica are prevăzută o durată a lucrărilor de 84 de luni, deci 7 ani.
2
5,112
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!