Încă un pod din Moldova e reconstruit într-un ritm record, ca-n China, cu 21 de grinzi montate în doar câteva zile

16 Iulie 2024, 08:33
Redacţia PiataAuto.md
În ultimele luni se atestă tot mai des situaţii când reconstrucţia podurilor din Moldova e realizată într-un ritm exemplar, cu lucrări care se desfăşoară consecvent şi cursiv, în termeni mult mai mici decât se obişnuia acum câţiva ani. În luna iunie scriam că jumătate din grinzile podului de pe şoseaua Balcani de lângă Chişinău, adică 16 grinzi din 32, fuseseră instalate în doar câteva zile, iar acum un alt pod, din Drochia, în nordul Moldovei, pare să fi stabilit un nou record, cu 21 de grinzi instalate într-un termen similar de mic, lucrându-se într-un ritm similar cu cel pe care-l vedem uneori în ştirile despre lucrări la poduri în China.
E vorba de podul de pe traseul R12, din apropiere de satul Pelinia din raionul Drochia, pod care trece peste râul Răut. Săptămâna trecută, timp de doar câteva zile, au fost montate toate cele 21 de grinzi de 16,67 metri lungime fiecare. Podul are trei deschideri, prin urmare fiecare deschidere are 7 grinzi.
Foto: Localizarea podului reconstruit pe traseul R12

Cu doar 4 săptămâni în urmă, lucrările de reconstrucţie a acestui pod vizau de abia întărirea fundaţiei pilonilor din apropierea albiei râului Răut.
Foto: Lucrările la pod la sfârşit de iunie 2024

Astăzi, la 4 săptămâni distanţă, vorbim deja de toate fundaţiile definitivate, solul din jurul lor tasat şi securizat, iar toate cele 21 de grinzi montate, în aşteptarea plăcilor superioare care vor susţine carosabilul.
Toate grinzile au fost montate din nou cu o macara Liebherr, de la un producător german renumit pentru fabricarea celor mai capabile macarale din lume. Se pare că anume faptul că tot mai mulţi constructori de drumuri din Moldova aplică acum macarale de mare capacitate Liebherr a eficientizat enorm procesul de muncă a al acestora, astfel încât o singură macara poate executa cu randament enorm asemenea sarcini dificile, livrând predictibilitate şi reuşind să pună câte 4-7 grinzi pe zi, în funcţie de mărimea echipei care poate asigura fixarea corectă a grinzilor pentru ridicare.
Cei de la ASD menţionează că tehnica modernă şi organizarea bună a muncitorilor a permis efectuarea acestor lucrări în termeni record în pofida temperaturilor caniculare. Iar următoarele etapă de lucrări la reconstrucţia acestui pod sunt execuţia plăcii de suprabetonare şi montarea rosturilor de dilataţie.
Progresul fizic al lucrărilor podului a ajuns deja la 65%. Termenul de finalizare a acestui pod, conform contractului, e stipulat pentru sfârşitului anului 2024. Dar, judecând după progresul actual, există toate şansele ca podul să fie gata mai devreme de termen, odată cu el întreg traseul R12 fiind reabilitat la nivel european.
4
32,579
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!