(VIDEO) Cum arată în prezent lucrările la autostrada A0 Sud din România, lotul 3, secţiunea care trebuia să fie gata în august 2024

24 Iulie 2024, 09:34
Redacţia PiataAuto.md
Lucrările la autostrada inelară A0 din jurul Bucureştiului, cu o lungime totală de 101 km, derulează intens pe o mare parte din segmente, cu unele deja deschise, sau care se apropie de finalizare. Dar unul din segmente are întârzieri notoriii, fiind vorba de lotul 3 al A0 Sud, construit de grecii de la Aktor. Doar la începutul acestui an se promitea că cei 18 km ai acestui segment de autostradă vor fi gata în luna august 2024, deci în maxim o lună. Vizitele ulterioare din primăvară ale autorităţilor pe şantierul autostrăzii arătau clar că progresul atins e mult prea mic pentru ca acest termen să fie realizabil. Ba mai mult ca atât, e sub semnul întrebării şi dacă autostrada va putea fi inaugurată măcar la sfârşitul anului 2024. Cum arată, deci, acum lucrările la această autostradă, şi care e progresul actual?
Autorul unui canal de YouTube, specializat în filmări ale lucrărilor de infrastructură din România, a făcut de curând filmări ale acestui log de autostradă, din care se poate vedea elocvent progresul atins până acum.
Pentru a rezuma scurt şi simplu, cele mai plane şi mai simple porţiuni au fâşii asfaltate, însă marginile lor nu par să fie finalizate. Practic, sunt doar fâşii de asfalt tasat, fără vreo lucrare la conturul acestora, acostamente, delimitări.
Multiple zone unde există diferenţe de nivel şi în mod clar trebuie să existe pasaje, podeţe sau alte lucrări un pic mai complicate, sunt lăsate întrerupte şi nu sunt vizibile nici măcar eventuale structuri brute ale acestor pasaje.
Există, însă, şi pasaje peste autostradă care au structura construită, cu grinzi montate, însă sub ele autostrada A0 e întreruptă şi trenul e deocamdată gol.
De asemenea, există zone unde se lucrează abia la forările pentru pilonii viitoarelor structuri. Deci, până la o eventuală inaugurare a autostrăzi în aceste segmente, unde de abia se forează pentru pilonii ei, e cale lungă.
Din nou, există pasajele de deasupra autostrăzii, lăsate neterminate, iar la o distanţă mică alt lucrări pe in relief un pic mai complicat al autostrăzii A0 au lăsat-o din nou întreruptă, cu iarbă verde crescută în locul unde autostrada trebuia să fie gata pentru inaugurare.
Imediat cum apar fâşii drepte şi plane de autostradă, constructorul grec le-a asfaltat, pentru că e cel mai simplu să se facă asta, dar apoi la următorul pasaj, încă inexistent, autostrada e din nou întreruptă.
Singurele lucrări mai complexe surprinse în video sunt cele la pasajul peste calea ferată din zona Domneştii de Sus. Aici există mai multe macarale, care abia montează grinzi şi alte structuri aferente.
Per total, însă, tabloul e acelaşi în care segmentele plane şi drepte sunt cele ce au primit straturi de asfalt, iar în rest lucrările par departe de un stadiu de finalizare, astfel încât ar trebuie să se producă minuni pentru ca această autostradă să poată fi finalizată chiar şi până la sfârşitul anului 2024. Preţul contractului pentru construcţia celor 18 km de autostradă de pe acest lot e de 853,4 milioane lei, deci puţin peste 170 milioane euro, fiind şi lotul cu cel mai mare preţ din autostrada A0.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
14,770
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!