(VIDEO) Varianta ocolitoare a oraşului Bârlad din România este la etapa finală a lucrărilor, cu montări de indicatoare, şi ar trebui să fie inaugurată în următoarele zile

22 Iulie 2024, 10:43
Redacţia PiataAuto.md
Varianta ocolitoare a oraşului Bârlad este unul din drumurile de centură cele mai aşteptate din România, pentru că vine în acest caz cu o întârziere de trei ani, din cauza suspendării lucrărilor, blocării acestora, apoi contractării peste o perioadă lungă a altui antreprenor, cu necesitata efectuării unor noi expertize. Acum, în sfârşit, acest drum de centură a fost complet finalizat pe partea lucrărilor de construcţie, iar în prezent au loc montările de indicatoare rutiere, parapete şi borne kilometrice, făcându-se concomitent şi ultimele amenajări la parcările aferente drumului.
Varianta ocolitoare Bârlad are o lungime totală de 11,28 km, cu o lăţime totală a platformei drumului de 10 metri, cuprinzând 4 poduri, 24 podeţe, 3 pasaje şi 4 intersecţii. Drumul ocoleşte municipiul Bârlad prin partea estică, pornind de la traseul DN24 / E581 din partea nordică, utilizând parţial conexiunea cu DN24A. După 11,28 km, varianta ocolitoare ajunge la sud de Bârlad trecând prin apropiere de satul Trestiana şi se reconectează cu DN24 / E581către sensul giratoriu cu DN24, care duce mai departe spre Tişiţa, şi DN11A, care duce spre Podul Turcului şi Oneşti.
Prin urmare, datorită acestei poziţionări, varianta ocolitoare va fi un drum extrem de important pentru tot traficul regional între oraşe precum Huşi, Vaslui, Focşani, Adjud, Tecuci. La fel de important va fi drumul şi pentru cetăţii Republicii Moldova, care folosesc în prezent traseul DN24 pentru deplasările între Bucureşti şi Chişinău.
De asemenea, în prezent au loc lucrări ample la DN24A, drumul care conectează noul punct de trecere a frontierei de la Leova-Bumbăta cu punctul nordul al variantei ocolitoare Bârlad. Această porţiune de traseu este acum reasfaltată, astfel încât să existe o infrastructură completă de la Bârlad la noul punct de frontieră.
Foto: Lucrările la drumul spre vama Bumbăta

Acum aproape două săptămâni, şeful DRDP Iaşi, Mugurel Laicu, promitea că inaugurarea variantei ocolitoare Bârlad va fi inaugurată în ultima decadă a lunii iulie, iar întrucât acum au loc deja montările elementelor finale de semnalizare şi securizare, acest termen ar urma să fie respectat, iar centura să fie inaugurată în următoarele zile.
Varianta ocolitoare a Bârlad e construită în prezent de asocierea SC Tehnic Asist SRL - SC X - Way Infrastructure SRL - SC Concelex SRL, iar valoarea contractului e de 132,05 milioane lei, echivalentul a aproximativ 26,56 milioane euro.
Vezi mai jos un video cu varianta ocolitoare a centurii Bârlad, la stare acesteia de acum o lună.
2
13,468
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!