Australia a aprobat un proiect care va conţine cel mai mare parc fotovoltaic din lume, cea mai mare centrală de baterii şi cel mai lung cablu subacvatic de electricitate din lume
21 August 2024, 16:29 Redacţia PiataAuto.md
Australia, prin semnătura finală a ministrei mediului şi apei, Tanya Plibersek, a aprobat proiectul Sun Cable, care e şi cel mai mare proiect de energie regenerabilă din istoria Australiei. Noul proiect gigantic conţine câteva componente, o mare parte din ele pretendente la recorduri mondiale — cel mai mare parc fotovoltaic din lume, cea mai mare centrală de baterii din lume şi cel mai lung cablu subacvatic de electricitate din lume — dacă nu vor fi depăşite de alte proiect până la momentul construcţiei lor.
Ce este Sun Cable? În esenţă, e un proiect menit să fructifice energia solară disponibilă din abundenţă în Australia, transformând-o în electricitate şi livrând o parte din ea local în Australia, iar o altă parte exportând-o spre Asia, în special Singapore, printr-un cablu electric subacvatic. Iar pentru că multe din componentele acestui proiect necesită eforturi gigantice care generează costuri aproape neschimbate şi necorelate cu parametrii de putere ai proiectului, întregul proiect a fost conceput la o scară enormă, în etape clare şi consecutiv, pentru a aduce un randament final cât mai mare şi a putea să mizele pe beneficiile scalării sale maxime.
Conform ideii iniţiale, Sun Cable trebuia să ajungă la un parc fotovoltaic, care să însumeze o putere instalată de 17-20 GW. În acelaşi timp, proiectul ar trebui să conţină o centrală de baterii compartimentată, cu o capacitat de stocare cuprinsă între 36 şi 42 GWh, ceea ce ar fi de aproape 10 ori mai mult decât cele mai mari centrale de baterii aprobate spre construcţie până acum, precum cea din Filipine despre care scriam acum câteva zile, care ar urma să aibă 4,5 GWh.
Între timp, proiectul a mai fost remodelat, şi a fost divizat în câtva etape, pentru a deveni mai realist şi mai viabil pentru aprobări şi investiţii. Însă ideea sa principală a rămas aceeaşi — de a genera energie regenerabilă în zona Teritoriilor de Nord din Australia, care a fost mult timp neglijată economic, şi de a livra o parte din energie în reţeaua Australiei, iar o altă parte de a o exporta Asiei, aducând prosperitate economică regiunilor care produc această electricitate.
În prima fază aprobată acum, acum, proiectul Sub Cable presupune construcţia unui parc fotovoltaic imens, de 10 GW, care ar fi oricum cel mai mare din lume şi cu posibilitatea extensiei la 12 GW. Totodată proiectul pune un mare accent pe o centrală de baterii asociată, capacitatea căreia nu e deocamdată decisă, dar ea ar trebui să ajute întreg proiectul să poată asigura o livrare de 4 GW putere 24 ore din 24, 7 ore din 7. Iar aici vine şi o parte foarte curioasă.
În primul rând, ca un parc fotovoltaic să poată asigura livrare constantă de electricitate, trebuie să aibă suficientă capacitate de stocare încât să asigure minim vreo 8-10 ore de livrare, ceea ce la 4 GW putere solicitată ar însemna aceeaşi cifră iniţială de 36-42 GWh. Totodată, e interesant că parcurile fotovoltaice în Australia au factori de capacitate mult mai mari decât în alte regiuni, datorită soarelui abundent şi a mai puţine zile înnorate şi cu ploi. Parcurile situate în cele mai prolifice regiuni ating un factor de capacitate de 15-25%, faţă de doar 12-14% în alte regiuni. La 25% factor de capacitate, un parc de 10 GW putere instalată ar genera în mediu 60 GWh de electricitate pe zi, şi pe lângă electricitatea livrată direct în sistem circa jumătate din zi, ar avea nevoie oricum de peste 30 GWh de stocare în baterii ca să poată asigura şi orele nocturne.
Presa australiană scrie că investitorii iar în calcul şi adăugarea a până 12 GW de turbine eoliene, pe lângă parcul fotovoltaic, iar astfel ar putea creşte puterea medie livrată fără a adăuga la fel de multe baterii, întrucât energia eoliană e mai productivă seara în Australia, când cererea e mai mare. Odată cu aceste noi capacităţi, puterea asigurată constant de noul proiect ar urma să ajungă la 6 GW.
Parcul fotovoltaic construit iniţial, de 10 GW, va ocupa 12.400 hectare de pământ, iar investitorul trebuie încă să negocieze achiziţiile de terenuri din acea regiune. Centrala de baterii va fi amplasată alături, iar de la locul amplasării parcului fotovoltaic şi centralei de baterii electricitatea va fi transmisă spre oraşul Darwin de pe coasta nordică a Australiei, printr-o linie electrică aeriană cu curent continuu HVDC, de 800 km. Regimul de curent continuu a fost ales pentru că la liniile aeriene mai lungi de 600 km, el permite pierderi de transmisie simţitor mai mici decât cele cu curent alternativ.
Proiectul va furniza iniţial 0,9 GW de putere în reţeaua electrică a Australiei, printr-un punct de transformare de lângă Darwin, iar ulterior această putere va creşte la cei 4 GW menţionaţi mai sus. Abia după ce proiectul va putea să-şi crească puterea constantă la mai mult de 4 GW, până la cei 6 GW ţintiţi şi menţionaţi mai sus, el va putea demara exporturile spre Asia, în special spre Singapore. Iar pentru asta va trebui să fie trasat ce mai lung cablu electric subacvatic, de circa 4.200-4.300 km, care să traverseze şi apele Indoneziei.
Până în prezent, cel mai lung cablu acvatic operaţional e Viking Link, dintre Danemarca şi Mara Britanie, care a fost trasat de nava Leonardo Da Vinci, construită în România. Un alt cablu, car trebuia să fie cel mai lung, la 3.800 km, e pregătit pentru a fi trasat între Maroc şi Marea Britanie, pentru a exporta energia produsă din surse soare în Sahara spre Europa. Sun Cable, la cei 4.200-4.300 km, ar trebui să devină, astfel, cel mai lung dintre toate.
Foto: Nava Leonardo Da Vinci, cea care a trasat cel mailung cablu electric subacvatic actual din lume, construită în România
Acest cablu, numit AAPowerLink (Australia-Asia Power Link), va fi de asemenea unui HVDC cu curent continuu, fapt absolut obligatoriu la o asemenea distanţă şi la un mediu subacvatic. Autorii proiectului estimează că ei vor putea asigura Singapore cu 1,7 GW de putere constantă prin acest cablu.
Noul proiect ar urma să înceapă a fi construit abia în 2027, până atunci având loc toate achiziţiile de pământuri şi negocierile de investiţi. Primele livrări de electricitate vor avea loc în 2030, iar pe parcursul primei jumătăţi a acelui deceniu, el va creşte pentru a ajunge la parametrii finali scontaţi. Proiectul ar urma să creeze 1.750 de locuri de muncă în faza de construcţie şi circa 350 în faza funcţională şi operaţională. Iar durata de viaţă a proiectului e estimată la 70 de ani.