Coreea de Sud vrea să interzică maşinile electrice cu bateriile încărcate la 100% din parcările subterane, după incendiul devastator de acum trei săptămâni

22 August 2024, 18:55
Redacţia PiataAuto.md
Acum trei săptămâni, în Coreea de Sud a avut loc unul din cele mai grave incendii provocate vreodată de o maşină electrică. Incendiul a avut loc în parcarea subterană a unui complex locativ din oraşul Incheon şi a pornit de la un Mercedes EQE, iar focul s-a extins şi la alte automobile, ajungând să afecteze, conform estimărilor iniţiale 140 de maşini, dintre care 70 distruse complet, 480 de apartamente şi 23 de oameni, care au avut nevoie de ajutor medical. Estimările ulterioare au arătat că de fapt 880 de maşini au fost afectate cel puţin parţial, iar numărul apartamentelor afectate, care au rămas cel puţin fără electricitate şi apă timp de o săptămână din cauza incendiului a fost de 1.600! Rezonanţa acelui incendiu a fost atât de mare în Coreea de Sud, încât autorităţile se simt obligate să întreprindă acţiuni care să prevină repetarea unor asemenea situaţii pe viitor.
Astfel, acum au fost anunţate noi restricţii pentru maşinile electrice, care sunt pregătite acum de autorităţi şi ar urma să intre în vigoare la sfârşitul lunii septembrie. În primul rând, maşinilor electrice cu peste 90% nivel de încărcare a bateriei le va fi interzis accesul în parcări subterane. Motivul acestei restricţii vine din faptul că acel Mercedes EQE, care a provocat incendiul, avea bateria încărcată la 100%, proprietarul declarând că a încărcat-o complet şi a lăsat apoi maşina timp de 3 zile nemişcată, până ea a luat loc.
Pe lângă asta, reţelele de prize fast charge vor trebui să introducă o limită de încărcare până la 80% a maşinilor electrice. E vorba de actualizări de soft, prin care staţiile de încărcare vor trebui să deconecteze maşinile după ce acestea ating 80% şi să refuze să le încarce mai mult de atât.
Pasionaţii de maşini electrice, şi chiar ingineri de la universităţile sud coreene se opun acestor interdicţii, spunând că nu există o dovadă directă care ar lega nivelul maxim de încărcare a bateriilor cu incendiile, menţionând că maşinile electrice sunt programate din start să nu atingă niciodată 100% încărcare, păstrând o rezervă virtuală neutilizată, iar ceea ce vedem drept 100% este de fapt doar încărcarea completă a acelei capacităţi utilizabile.
Aceştia aduc şi statistici în încercarea de a convinge autorităţile să nu impună aceste interdicţii, care ar afecta grav autonomia utilizabilă a maşinilor electrice şi experienţa de exploatare a lor. Or, dacă până acum un proprietar de maşină electrică putea miza să aibă o autonomie totală de 450 km, spre exemplu, cu 100% baterie, dacă acesta nu o va mai putea încărca la prizele fast charge din Coreea de Sud decât până la 80%, atunci şi autonomia reală se va reduce la 360 km, deci -20%.
Grupurile de iniţiativă care se opun acestor interdicţii argumentează că din cele 139 de incendii în care au fost implicate maşinile electrice în Coreea de Sud pe parcursul ultimilor 3 ani, doar în 26 de cazuri acele maşini aveau bateriile în proces de încărcare. Doar că interdicţia autorităţilor nu vizează procesul de încărcare în sine, ci maşinile încărcate până la 100%.
Foto: Momentul când Mercedes-ul EQE a luat foc, acum 3 săptămâni, în Coreea de Sud

Alte 68 de incendii din Coreea de Sud au pornit în timp ce acele maşini electrice rulau, iar 36 dintre ele — în timp ce erau parcate.
Foto: Parcarea subterană în care a avut loc incendiul de acum 3 săptămâni din Coreea de Sud
0
1,655
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!