Peste 50 de maşini electrice au ars în parcarea fabricii Rivian din Illinois, SUA
28 August 2024, 15:11 Redacţia PiataAuto.md
Sâmbătă seara flăcări imense puteau fi văzute din curtea fabricii Rivian din localitatea Normal, statul Illinois, SUA, iar cei mai mulţi trecători au presupus că luat fabrica unde producătorul asamblează maşinile sale electrice. Mai târziu, însă, au venit şi informaţiile oficiale, din care a fost clar că incendiul a avut loc într-una din parcările deschise de pe teritoriul fabricii, iar acolo au ars peste 50 de maşini electrice.
În acea parcare se aflau SUV-uri R1S şi pick-up-uri R1T, dintre cele fabricate, care-şi aşteptau încărcarea pentru a fi livrate. Printre ele se aflau şi câteva maşini cu mici probleme identificate la controlul final al calităţii, care îşi aşteptau remedierea.
Cel mai probabil, focul a pornit de la una din maşini, însă deocamdată nu există o versiune oficială a cauzei incendiului, deci nu se poate spune cu certitudine. Cert e că focul s-a extins la alte maşini, ele fiind parcate în preajmă.
Pompierii au venit repede la faţa locului pentru a stinge incendiului şi aparent au reuşit să stingă focul către miezul nopţii — un termen mult mai restrâns decât durează de obicei stingerea incendiilor. Din informaţiile existente în acest moment, se pare că pompierii au recurs la izolarea maşinilor din parcare cu containere metalice plasate în jurul parcării, pentru a evita extinderea la sute de alte maşini electrice parcate în preajmă.
Fabrica îşi suspendase de trei săptămâni procesul de producţie, pentru a fi reechipată ca să poată fabrica noile modele R2. Deci, e posibil ca maşinile care au luat foc să fi stat minim 3 săptămâni parcate pe loc, în aşteptare.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, însă pagubele sunt imense. Rivian a avut mai multe rechemări în service, dar niciodată unul legat de vreo problemă la baterii sau de incendii. Prin urmare, verdictul oficial al acestei anchete e foarte aşteptat, pentru a şti dacă e vorba de vreo problemă tehnică sau motivul e unul cu totul diferit, iar maşinile sunt doar victime colaterale aici.