Skoda a creat un Superb 4x4 mai puternic decât Audi S6, pentru a spune adio unei generaţii de succes cu un Sleeper fascinant
22 August 2024, 20:43 Redacţia PiataAuto.md
Noua generaţie Skoda Superb are ceva timp bun de când a fost dezvăluită şi începe a ajunge deja pe primele pieţe, dar generaţia actuală încă mai e vândută în unele ţări, în ultimele sale exemplare. Distribuitorul Skoda din Marea Britanie a decis să spună adio frumos actualei generaţii şi a creat un Superb 4x4 mai puternic decât Audi S6. Maşina are numele de Sleeper Edition, şi e construită într-un singur exemplar.
Şi ea vrea să adeverească întru totul noţiunea de Sleeper — adică o maşină care pare a fi pe dinafară doar un break cuminte şi banal, da care, odată trezit la viaţă, fascinează prin performanţa dezlănţuită.
Ediţia e dezvoltată pe baza lui Super Combi 4x4 de 280 CP, putere care e livrată în mod normal de un motor turbo de 2,0 litri, cu 4 cilindri în linie. Acum noul Superb Sleeper Edition dezvoltă 477 CP şi 661 Nm din acelaşi motor de 2,0 litri, iar aceşti parametri îl fac mai puternic decât Audi S6! Şi aici nu ne referim doar la singurul S6 cu motor TDI de 344 CP, care a mai rămas disponibil în Europa, ci şi la modelul cu motor V6 pe benzină, de 450 CP, pe care Audi îl mai vinde în SUA!
Ca să atingă această performanţă cu un motor de doar 4 cilindri, Skoda Marea Britanie a permis unei case de tuning, pe nume RE Performance, să modifice motorul, montându-i o turbină mai mare şi un nou sistem de injecţie. E ca şi cum la final de carieră Skoda a recunoscut că uneori un pic de tuning nu strică.
Maşina a primit modificări la intercooler, dar şi o suspensie modificată, cu coilover-e şi cu o gardă la sol cu 50 mm mai mică. De asemenea, şi sistemul de frânare a fost modificat, atât la nivel de discuri, cât şi etriere.
La nivel estetic, maşina a rămas intenţional nemodificată, pentru a fi un adevărat sleeper. Maşina. Vopsită în culoare de verde regal, o nuanţă introdusă în 2023 în Marea Britanie şi doar acolo, pentru a marca încoronarea Regelui Charles.
Şi dacă e tot construită într-un singur exemplar, Skoda a bifat pe această maşină toate opţionalele posibile. Însă maşina nu va fi vândută, ci va ajunge în flota maşinilor destinate pentru presă, pentru tot soiul de teste drive.