(VIDEO) Cum arată prima locomotivă modernizată de Softronic Craiova pentru CFR Călători dintr-un program finanţat prin PNRR

19 August 2024, 20:09
Redacţia PiataAuto.md
La sfârşitul anului trecut, societatea naţională de transport feroviar de călători CFR Călători din România a semnat cu Ministerul Transporturilor un acord de finanţare prin PNRR, preponderent din fonduri europene nerambursabile, pentru modernizarea a 55 de locomotive, 139 vagoane şi convertirea a alte 20 de locomotive diesel în electrice de manevră, cu energie stocată în baterii. Prima locomotivă modernizată prin acest program a fost desăvârşită de curând de către cei de la Softronic Craiova pentru CFR Călători.
Noi scriam despre Softronic şi locomotivele lor, în special Transmontana, încă acum un an, menţionând că istoria acestei companii a început în Craiova având drept nucleu un grup de foşti ingineri şi muncitori de la Electroputere Craiova. Apariţia acestei companii atunci a permis păstrarea competenţelor, iar iniţial ea era specializată în mentenanţa şi modernizarea locomotivelor produse de Electroputere. Ulterior Softronic şi-a proiectat propriile modele, care au fost certificate european şi care au ajuns acum atât în flota unor companii precum DB Cargo, cât şi în flota operatorului feroviar Green Cargo din Suedia, care a comandat 100 de asemenea locomotive, iar producţia şi livrarea unităţilor pentru ei e încă în derulare, urmând să fie încheiată în anul 2030.
Acum Softronic îşi transpune această experienţă uriaşă, acumulată în ultimii ani, în modernizarea locomotivelor pentru CFR Călători. Modernizară e una profundă, incluzând întreg sistemul de propulsie, cu excepţia materialului rulant, dar şi întreg sistemul de comandă al locomotivei. De fapt, până şi caroseria metalică e înnoită, a semănând acum cu design Transmontana.
Odată modernizate, locomotivele CFR Călători pot atinge 160 km/h. Pentru comparaţie, locomotivele nou construite Softronic Transmontana pot ating 200 km/h, având o putere maximă cumulată de aproape 9.000 CP. Pe locomotivele CFR Călători modernizate viteza va fi cel mai probabil limitată electronic din motive de siguranţă, dată fiind utilizarea materialului rulant original.
Totuşi, locomotivele modernizate vor avea integrat sistemul ETCS, adică un sistem de control european comun, care permit comunicarea electronică a locomotivelor cu infrastructura rutieră pentru evitarea accidentelor feroviare şi a erorilor umane. Softronic echipează deja locomotivele proprii cu acest sistem de mai mult timp, prin urmare are experienţă în operarea cu el.
Bugetul modernizării celor 55 de locomotive e de 66 milioane de euro. Din cele 55, un număr de 19 locomotive vor fi suplimentar decorate cu însemne vizuale dedicate unei personalităţi marcante din istorie. Toate 55 vor avea aceeaşi gamă de culori.
Pe lângă asta, bugetul de modernizare a celor 139 vagoane e de 100 milioane euro. Vagoanele supuse modernizării vor fi de mai multe tipuri, inclusiv cu cuşete, de clasă superioară şi cu restaurant.
Prima locomotivă, modernizată are imaginea lui Nicolae Iorga aplicată pe ea. Partea admirabilă este că acest nou program de modernizare a desemnat o companie românească să facă lucrările la aceste locomotive or, anterior, existaseră foarte multe critici publice în adresa CFR Călători şi CFR Marfă, că acestea achiziţionau locomotive mai scumpe din străinătate, în timp ce producătorul din România părea a fi ignorat de ei şi totodată preferat de ceilalţi operatori România, dar şi de operatorii din alte ţări, precum Suedia.
Vezi mai jos şi un video publicat din interiorul Softronic cu procesul de muncă la modernizarea acestor locomotive CFR Călători.
2
4,522
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!