În Moldova vor fi reabilitate 36 drumuri regionale, care încă mai au carosabil acoperit doar cu pietriş

5 Septembrie 2024, 10:26
Redacţia PiataAuto.md
Moldova a cunoscut o evoluţie vizibilă în ultimii ani la calitatea drumurilor sale, iar majoritatea proiectelor noi de reabilitări vizează aplicarea unui standard european, prin care drumurile nu sunt doar reasfaltate, ci beneficiază de o proiectare nouă, cu terasament, declivităţi corecte, scurgeri pluviale prevăzut şi elemente de siguranţă rutieră. Chiar şi aşa, în Moldova mai există drumuri regionale, care mai au carosabil doar din pietriş. Iar 36 dintre ele vor cunoaşte în curând un salt o evoluţie semnificativă în calitatea lor.
Aceste drumuri regionale, despre care vorbim, sunt de obicei marcate cu indicele G şi fie leagă sate mai izolate, fie fac conexiuni dintre sate de raioane diferite şi au rămas neglijate zeci de ani.
Însă, dacă toate drumurile de nivel G ar fi aduse la standardul european al drumurilor de două benzi, urbane şi extraurbane, în Moldova s-ar putea circula mult mai sigur şi mai eficient adeseori, întrucât aceste trasee ar putea asigura interconexiuni mai scurte şi mai eficiente între marile trasee.
Iar întrucât o mare parte din aceste trasee G trec şi prin localităţi, schimbările aduse lor se reflectă în calitatea infrastructurii în zonele locuite.
Acum Administraţia de Stat a Drumurilor a anunţat că a demarat 13 licitaţii pentru reabilitarea a 12 asemenea drumuri regionale din Moldova. Unele din el reprezintă porţiuni mai scurte, alte ceva mai lungi, dar drumurile G sunt relativ scurte în general prin însăşi caracterul lor regional.
Iată lista drumurilor anunţate la etapa iniţială:

• Raionul Anenii Noi: G106 M5 — Bălţata — Maximovca — Mereni — Chetrosu — Gangura — G110 km 22,30-27,10;

• Raionul Dubăsari: G68 R20 — Orhei — Susleni — Ustia — Criuleni km 25,30-26,37;

• Raionul Basarabeasca: G124 R26 — Ivanovca — Carabetovca — R3 km 15,81-16,35 şi 19,00-20,23;

• Raionul Ştefan-Vodă: G116 R30 — Alava — Volintiri — frontiera cu Ucraina km 20,28-21,80 şi G114 G113 — Talmaza — Olăneşti — R31 km 23,74-25,11;

• Raionul Călăraşi: G95 R1 — Călăraşi — Pârjolteni — Căbăieşti km 13,10-18,05 şi 0,90-1,60;

• Raionul Ialoveni: G104 Ialoveni—Costeşti—Moleşti—Răzeni—M3 km 0,52-2,00;

• Raionul Nisporeni: G94 G91 — Valea Mare — Boldureşti — Valea-Trestieni — G89 km 10,95-16,95;

• Raionul Criuleni: G72 R6 — Brăneşti — Criuleni km 12,27-15,30; raionul Străşeni: G70 Străşeni — Scoreni — Dănceni — R3 km 5,31-10,30;

• Raionul Cimişlia: G122 M3 — Sagaidacul Nou — Satul Nou — Mihailovca — R26, km 7,76 şi km 7,91;

• Raionul Cimişlia: G127 R3 — Valea Perjei — Maximeni — Javgur — G125 km 0,37-6,06;

• Raionul Căuşeni: G111 G110 — Fârlădenii Noi — Ursoaia — R26 km 6,20-7,30 şi 15,14-16,13.
Foto: Exempu de traseul regional G, reparat în anul 2024 în Molova, în imagine fiind druul G125.

În scut timp, cele 13 licitaţii vor fi urmate de alte 23 de licitaţii, iar în total 36 de drumuri regionale vor cunoaşte o evoluţie majoră în standardele de infrastructură pe care le oferă. Costurile acestor lucrări sunt acoperite din fondul rutier.
3
2,014
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!