Italia a tăiat fondurile guvernamentale pentru noua fabrică de baterii pentru maşini electrice, pe care Stellantis şi Mercedes trebuiau s-o construiască
19 Septembrie 2024, 18:26 Redacţia PiataAuto.md
Italia a tăiat fondurile guvernamental pentru noua fabrică de baterii pentru maşini electrice, pe care Stellantis, Mercedes şi TotalEnergies trebuiau să o construiască la Termoli prin compania lor comună, Automotive Cells Company, sau ACC. În urmare acestei decizii, guvernul Italiei va aloca 200 milioane de euro spre alte proiecte de tehnologii şi energie verde.
Decizia dură vine după în luna iunie cele 3 companii şi compania fondată împreună, ACC, au anunţat că suspendă construcţia a două fabrici de baterii din Europa, cea din Termoli, Italia, şi cea din Kaiserslautern, Germania. Anterior, ACC construise o fabrică în Franţa, la Billy-Berclau/Douvrin, care e deja operaţională. Pentru toate trei fabrici compania primise acceptul unor fonduri guvernamentale mari, de sute de milioane de euro în fiecare caz, cu ideea că astfel va exista o reţea de fabrici de baterii în Europa, într-un domeniu strategic.
Acum o lună, guvernul Italiei le-a dat un ultimatum celor trei companii fondatoare — să construiască fabrica de baterii promisă în Italia, sau îşi pierd finanţarea de stat. Se pare că Stellantis şi Mercedes n-au fost prea receptivi, astfel încât guvernul italian le-a tăiat 200 milioane de euro şi le va realoca în alte părţi.
Suma de 200 milioane, însă, e doar o parte din cele 370 milioane pe care Italia le-a aprobat pentru această fabrică, deci se poate spune că decizia de acum e încă una blândă cu companiile vizate.
Şeful Stellantis, Carlos Tavarez, ca de obicei în ultimele luni, a reacţionat efervescent la această decizie, anunţând în cadrul unui eveniment Stellantis din Torino că el şi compania sa nu pot creşte capacităţile de producţie a bateriilor fără o cerere corespunzătoare pe piaţă pentru maşinile electrice. De îndată ce voi vedea că vânzările de maşini electrice cresc şi avem nevoie de noi capacităţi de baterii, vom accelera şi construcţia acestor fabrici, care vor ajunge inevitabil să fie construite, a zis Tavarez.
Fiat, marca principală a celor de la Stellantis în Europa, a oprit de curând producţia lui Fiat 500 electric la fabrica din Torino pentru patru săptămâni din cauza cererii foarte slabe pentru acesta. Prin urmare, cu asemenea exemple triste în portofoliul său de mărci, Tavarez spune că întreaga industrie auto europeană este acum într-un regim de supravieţuire, iar investiţiile în asemenea fabrici de baterii nu pot fi făcute pur şi simplu după calendar, ci după realităţile pieţei.
Ministrul italian al industriei, cel care a enunţat anterior şi ultimatumul, spune că guvernul său rămâne deschis să acorde sprijin noii fabrici, din alţi bani alocaţi de guvern, însă doar atunci când Stellantis şi Mercedes vor veni cu un plan clar şi asumat de construcţie şi investiţii.