O echipă de ingineri din Orientul Mijlociu au conceput un feribot propulsat cu aer comprimat, ca o alternativă celor electrice şi diesel
10 Septembrie 2024, 22:19 Redacţia PiataAuto.md
O echipă de ingineri de la Universitatea Sharjah din Emiratele Arabe Unite au conceput un feribot cu un sistem de propulsie bazat pe tehnologia cunoscută de sute de ani a aerului comprimat şi pretinde că ambarcaţiunea ar fi mai ecologică în impactul de mediu chiar şi faţă de feriboturile electrice, nemaivorbind de cele diesel.
Principiul de funcţionare a sistemelor cu aer comprimat e extrem de simplu în esenţă, şi are o idee similară hidrocentralelor prin pompare, doar că energia nu e acumulată prin gravitaţie, ci prin presiune. Există rezervoare în care e pompat aer, fiind consumată energie în timpul pompării, iar ulterior aerul din acele rezervoare e lăsat să iasă înapoi, punând în mişcare motoare. Când timp există presiune suficientă în sistem, aerul comprimat poate propulsa acele motoare.
Acest principiu e folosit în multe domenii industriale, dar în lumea auto el a fost folosit mai mult ca un sistem de ajutare la propulsia turbinelor, pentru a mări reacţiilor. Unele modele franceze îl foloseau ca parte dintr-un sistem hibrid. Dar ca sursă unică de propulsie nu-l prea foloseşte nimeni din cauza autonomiei mici şi randamentului scăzut. Or, de obicei randamentului întregului ciclu e de circa 50-55%, în unele cazuri excepţionale poate ajunge la 60%.
Inginerii din Sharhaj, însă, spun că feribotul lor va avea o eficienţă de 62%, sau cel puţin atât indică experimentele la scară mică pe care le-au făcut pentru acesta. Şi tocmai faptul că vorbim de un feribot, care circulă pe rute scurte şi predefinite, îl face compatibil cu un sistem de propulsie cu aer comprimat.
Efectiv ambarcaţiunea va fi conectată la un sistem pneumatic de fiecare dată când ajunge la ţărm, iar acolo un sistem de compresoare îi va pompa aer comprimat în rezervoarele feribotului. Ulterior, când feribotul porneşte, aerul comprimat pune în mişcare motoarele şi elicele feribotului, iar acesta începe a naviga.
Creatorii acestui proiect spun că toată construcţia e extraordinar de simplă, şi tocmai asta o face atât de viabilă. Chiar dacă randamentul energetic ar fi de 62%, el ar fi mai înalt decât la diesel spun, ei, şi ar fi întrecut doar de feriboturile electrice. Însă dacă cele electrice trebuie să care tone de baterii, produse cu impact de mediu, acest feribot nu are nevoie de baterii grele şi nu are niciun metal rar în constricţia sa, iar asta l-ar face mai ecologic în final. Şi asta inclusiv pentru că, efectiv vorbind, acest feribot va consuma energie sub formă de electricitate, prin compresoarele de pe ţărm.
Foto: Feribotul electric Tycho Brahe, cu baterii montate pe acoperiş
Dar, pentru că randamentului motoarelor electrice e mai mare, iar acest feribot cu aer comprimat câştigă în termen lung, atunci când e comparat pe parcursul duratei sale de viaţă cu feriboturile electrice similare, noua creaţie aduce reduceri de emisii CO2 de doar 307 kg/an. Nu e foarte mult la talia unei ambarcaţiuni relativ mari, dar pentru ingineri era important ca el să fie măcar un pic mai puţin dăunător mediului în raport cu cele electrice, iar mai departe simplitatea construcţiei şi lipsa materialelor rare sunt elementele care ar putea convinge mai uşor.
Echipa de ingineri spune că e în negocieri cu autorităţile şi doi operatori de feriboturi pentru a construi primele ambarcaţiuni adevărate, care să circule în viaţa reală prin Sharjah şi Dubai şi să demonstreze cifrele din calcule şi experimentele de dinainte de producţie.