Renumita emisiune The Grand Tour va continua fără Clarkson, Hammond şi May, iar Richard a explicat motivele plecării lor
10 Septembrie 2024, 18:29 Redacţia PiataAuto.md
Renumita emisiune The Grand Tour, cu trio-ul Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May în rol de prezentatori, va avea episodul de adio difuzat vineri, 13 septembrie 2024, iar odată cu asta va fi încheiată o epocă glorioasă a acestei echipe îndrăgite în lume auto. Cei trei prezentatori şi-au anunţat mai demult decizia fermă de a pune punct emisiunii, deşi sunt extraordinar de popular, iar fanii au deja regrete nostalgice. Decizia e luată însă, până şi compania de producţie ce le aparţine celor trei fiind radiată deja. Doar că serviciul de steaming Amazon Prime, cel care i-a contractat pe cei şi echipa lor de la plecarea BBC şi până azi, are planuri pentru a continua emisiunea şi fără cei trei.
Asemenea zvonuri au mai apărut şi anterior, însă acum vorbim deja de o informaţie confirmată de înşişi Richard Hammond, într-un interviu oferit de curând în Marea Britanie.
Acesta a spus clar: Emisiunea va continua. The Grand Tour continuă. Noi ne retragem din rolul de prezentatori, dar Prime Video o va continua. Prin urmare, abia aştept să ajung la momentul când voi putea să mă aşez eu în fotoliu şi să privesc emisiunea făcută de altcineva..
Richard a spus că nu ştie exact cine vor fi prezentatorii, dar a menţionat că le-a dat celor de la Amazon sfaturile sale despre cum ar trebui să fie aleşi aceşti prezentatori pentru ca emisiunea să rămână populară şi respectată de fani.
Dacă faci o emisiune, fie ea de gătit, de maşini sau de dans, prezentatorii trebuie să aibă acea pasiune prezentă adânc în sufletul lor. Şi noi am avut-o, a zis Richard.
Cred că un show bun trebuie să-i atragă şi pe cei care nu sunt neapărat cunoscători profunzi de maşini, dar e la fel de important ca noi, în rol de prezentatori, să fim acei cunoscători profunzi de maşini.
S-au împlinit 23 de ani de când cei trei produc Top Gear şi apoi he Grand Tour. Richard Hammond, spre exemplu, avea 31 de ani când producătorul Andy Wilman şi Jeremy Clarkson i-au oferit această slujbă de vis. Atunci a mers acasă la soţia sa, Mindy, şi i-a zis M-au acceptat în această poziţie de vis. De aici încolo, totul se va schimba în viaţa noastră. Şi aşa a fost, spune Richard, recunoscător pentru cei 31 de ani de carieră formidabilă, plină de aventuri motorizate peste tot pe glob.
Producătorul Andy Wilman are acum 62 de ani, James May are 61, iar Jeremy Clarkson are 64. Am vrut întotdeauna să plecăm de pe scenă frumos, când suntem încă îndrăgiţi şi populari, să decidem noi când să aterizăm acest avion, nu să tot insistăm să zboare la infinit. De multe ori în cei 31 de ani vorbeam şi ne promiteam că ne vom lua adio onorabil de la fanii noştri, când încă ni se mai cere să rămânem şi să revenim. Aşa ar trebui să fie, a mai declarat Richard în completarea motivelor care au dus la plecarea lor din The Grand Tour.
Cu siguranţă cei mai mulţi dintre fani vor avea o atitudine sceptică faţă de viitoarea emisiune, indiferent cine vor fi aleşi în rol de prezentatori. E greu, iar uneori imposibil de egalat ceva ce a fost perceput drept genial, iar emisiunea Top Gear de după ei a confirmat asta. Însă, dacă tot Hammond şi colegii săi îi vor consilia pe cei de la Top Gear să-şi ajusteze conceptul şi să aleagă oamenii potriviţi, poate vom ajunge să vedem un show bun, până la urmă.