(VIDEO) Renumitul James May a condus, în sfârşit, o Tesla Cybertruck, şi şi-a împărtăşit impresiile
12 Septembrie 2024, 14:41 Redacţia PiataAuto.md
Renumitul prezentator al emisiunilor Top Gear, iar apoi The Grand Tour, James May, a reuşit să cunoască în sfârşit pe viu şi să conducă o Tesla Cybertruck, împărtăşind impresiile sale cu fanii. Poziţia sa faţă de un asemenea model controversat e cu siguranţă curioasă, or, James May a fost parte din cea mai bună echipă de emisiuni auto din lume în toată cariera sa, iar în colecţia sa proprie are sau a avut şi maşini electrice, şi din cele sport pe benzină.
Acesta spune că maşina se simte foarte mare chiar şi după standardele americane. Problema cea mai mare pe care o vede e în colţurile foarte ascuţite din partea frontală, despre care May e sigur că reprezintă surse clare de pericol pentru pietoni.
Prezentatorul a şi măsurat suprafeţele maşinii din perspectiva suprafeţelor plane şi curburilor infime ale acestora. Şi se pare că cei de la Tesla au calculat foarte precis unde să aplice suprafeţe plane şi unde să aibă mici curburi pentru un efect aerodinamic dorit şi totodată pentru efectul vizual dorit, cu reflecţii greşite şi iluziile optice pe care şi le-au dorit designerii.
James mai a apreciat şi alte câteva detalii, precum geamurile acţionate excepţional de silenţios, iar ideea de volan care nu ar nicio conexiune mecanică cu roţile e bizară a început, dar după ceva timp are şi încrederea în ea.
Per total, însă, după mai mult timp de condus, James spune că nu vrea să-şi cumpere o asemenea maşină pentru că nu are nicio dorinţă de a o avea în colecţia sa. Pur şi simplu nu i se potriveşte, pentru că e prea mare, prea departe de ceea ce apreciază el într-o maşină.
Însă asta nu-l încurcă să aprecieze Cybertruck şi să spună că-l adoră ca imagine şi reputaţie de rebel pe care şi-a făcut-o, exact aşa cum au făcut-o multe alte modele glorioase în istorie.