CITIRE ŞTIRE:
VW anunţă că ar putea concedia 30.000 de angajaţi de la fabricile şi oficiile sale din Germania, inclusiv ingineri implicaţi în cercetare şi dezvoltare
20 Septembrie 2024 - 11:14
Redacţia PiataAuto.md
VW a anunţat acum câteva săptămâni că e posibil să închidă pentru prima dată în istoria sa de 87 ani o fabrică de asamblare a automobilelor din Germania şi încă una de componente, iar sindicatele şi angajaţii au început discuţii intense în încercarea de a salva situaţia, întrucât există temeri că nu doar o singură fabrică ar putea avea de suferit pe termen mediu şi lung. Acum şeful VW, Oliver Blume, a anunţat şi numărul de angajaţi pe care VW ar intenţiona să-i concedieze.
Acesta a dat un interviu pentru publicaţia Manager Magazin din Germania, unde a menţionat că cifra fezabilă ar fi de 10% din angajaţii din Germania, iar întrucât VW are 300.000 de angajaţi, cifra rezultată e de 30.000 de angajaţi. Această cifră a fost calificată de şeful VW drept realistă pe termen mediu.
Şeful VW a fost specific şi în domeniile care vor avea de suferit, iar aici a venit poate cea mai năucitoare cifră. Până la 6.000 de ingineri implicaţi în cercetare şi dezvoltare, deci R&D, îşi vor pierde locurile de muncă, iar cifra e absolut năucitoare prin faptul că grupul VW are doar 13.000 de asemenea angajaţi în Germania!
Deci, aproape jumătate din inginerii responsabili de cercetare şi dezvoltare vor fi concediaţi! Cum vor fi dezvoltate modelele VW mai departe, şi cum va duce asta la modele viitoare care să fie adevărate succese de piaţă — rămâne o mare enigmă.
Restul de circa 24-25 mii de muncitori ar urma să fie vizaţi din fabricile grupului şi din personalul din oficiile acestuia. Deşi n-a vorbit de noi închideri de fabrici, şeful VW a spus că cel puţin 6 fabrici vor fi vizate de concedieri.
Blume a menţionat că şi investiţiile în dezvoltarea de noi produse şi tehnologii, deci şi noi modele, vor fi reduse cu 10 miliarde la grupul VW în următorii 5 ani, deci cu circa 2 miliarde anual. În cifre absolute, asta înseamnă o reducere de la 170 miliarde la 160 miliarde. Aici sunt incluse, însă, nu doar cifrele de dezvoltare, şi ci investiţiile necesare reutilării şi reajustării fabricilor pentru producţia fiecărui nou model.
Deci, politica VW în condiţiile în care modelele sale au probleme de imagine şi acceptare pe multe pieţe nu se rezumă doar la concedieri de angajaţi şi nu vine cu o super concentrare pe produse geniale în sfârşit, ci dimpotrivă, grupul VW a decis să taie ca-n varză în ingineri şi în dezvoltarea de noi produse, iar ulterior să aştepte ca viitoarele maşini dezvoltate cu jumătate de forţă inginerească şi cu mai puţine investiţii să fie cumva mai bune şi mai adorate de piaţă. Şi, din păcate, această politică nu va viza doar marca VW, ci întreg grupul, cu toate mărcile lui.