Volvo a renunţat la strategia de a avea doar maşini electrice până în 2030, deşi era unul din producători cu cele mai ambiţioase angajamente

5 Septembrie 2024, 17:17
Redacţia PiataAuto.md
Acum mai bine de o lună publicam in articol în care spuneam că Volvo dădea primele semne că ar putea să-şi revadă strategia de a avea doar maşini electrice în gamă în anul 2030. Acum, odată cu prezentarea noului XC90 şi startul livrărilor lui EX90, suedezii şi-au anunţat oficial noile strategii, prin care au renunţat la dezideratul de a avea o gamă complet electrică peste doar câţiva ani.
Şi asta chiar dacă în anul 2021, şeful Volvo anunţa că Volvo şi-a luat angajamentul de a fi un lider al mobilităţii electrice, profitând de segmentul în mare creştere al maşinilor electrice premium. „În 2025, circa 50% din maşinile vândute vor fi electrice, iar celelalte hibride, iar în 2030 Volvo nu va mai vinde decât maşini complet electrice” — spunea atunci, în 2021, şeful Volvo.
Şi tot Volvo a fost acum câţiva ani printre primii producători tradiţionali care a anunţat că va renunţa complet la motoare diesel. Şi şi-a îndeplinit promisiunea. Apoi a anunţat că le va elimina treptat şi pe cele cu benzină, dotându-le în etapa intermediară cu sisteme mild hibride şi mai păstrând motorizări plug-in hibride. Dar scopul final era cât se poate de clar — în 2030 Volvo trebuia să aibă o gamă formată doar din maşini electrice. Iar în jurul acestui scop au fost făcute şi planurile pentru noi modele, renunţându-se la idea de a mai dezvolta motoare cu combustie sau platforme tehnice noi.
Volvo şi-a crescut mult vânzările în ultimul timp, deci nu e unul din producătorii să fi intrat în panică din cauza unui declin al vânzărilor de electrice, cum e la Mercedes. Doar că aceste vânzări nu sunt suficient de bune faţă de propriile planuri ale Volvo. Iar cifrele mai mici se datorează doar faptului că Volvo a tot întârziat să plaseze în producţie modelul EX90 din cauza problemelor tehnice de dinainte de lansare. Cu premiere noi amânate, e firesc că şi cifrele de vânzări sunt mai mici.
Şi chiar dacă vina îi aparţine în mare măsură, Volvo spune acum că ar fi nevoie de mai multă susţinere guvernamentală ca această tranziţie să se producă după planurile iniţiale. Volvo se plângă că susţinerile guvernamentale au fost reduse sau retrase în multe ţări, iar investiţiile în infrastructura de noi prize electrice au o dezvoltare mai lentă.
Iar noua strategie ajustată a celor de la Volvo vrea ca până în 2030 o cotă de 90-100% din maşinile sale să fie electrificată, adică fie modele electrice, fie plug-in hibrid. Celelalte 10% ar putea avea o altă soluţie hibridă, zic suedezii.
Odată cu asta, Volvo şi-a redus şi ţintele de amprentă CO2 în producţie, admiţând că în 2030 reducerea nu va mai fi de -75%, ci de circa 65-75%.
Aşadar, până şi unul din cei mai aprigi susţinători ai tranziţiei complete şi rapide la maşini electrice, a fost nevoit acum să-şi mai tempereze ambiţiile. Însă, în cazul Volvo motivele invocate vin în primul rând din aceste întârzieri de modele şi livrări. Paradoxul e că această decizie de acum, de a reveni la maşini electrice, s-ar putea să nu fie tocmai un elixir magic, întrucât Volvo n-a dezvoltat modele cu combustie între timp şi nu are decât soluţia aplicării facelift-urilor pe modelele cu combustie sau plug-in hibride, la fel cum a făcut-o ieri cu XC90.
1
1,881
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!