CITIRE ŞTIRE:
BMW va pune un sistem mild hibrid pe viitorul M3, dar va păstra 6 cilindri şi nu va repeta soluţia plug-in hibridă de pe M5
22 Octombrie 2024 - 09:48
Redacţia PiataAuto.md
BMW M5 a fost de multe decenii încoace un model adorat şi respectat de fani, dar noua generaţie, care a debutat cu un sistem plug-in hibrid, şi-a atras asupra sa un val enorm de critici din partea celor mai mari fani ai mărcii, din cauza greutăţii de 2,5 tone la gol, la care a ajuns acest model odată cu adoptarea sistemului plug-in hibrid. Astfel, chiar dacă are peste 700 CP, noua generaţie
e mai lentă decât precedenta, iar acea autonomie pur electrică e pur şi simplu un atribut de care aproape nimeni din cei care aleg să cumpere un M5 nu are nevoie, or, dacă ar avea nevoie ar cumpăra un i5 electric din start. Actualul BMW M3 este, în acest context, un ultim mohican, alături de M2 şi M4, care mai păstrează un motor M adevărat, fără sistem plug-in hibrid şi cu o greutate redusă, de sub 1.900 kg chiar şi cu sistem xDrive. Dar întrucât în 2024 a apărut deja şi facelift-ul lui M3, fanii îşi fac griji deja pentru ce va urma după actuala generaţie.
Foto: Noul BMW M5, care a debutat cu sistem plug-in hibrid, care cântăreşte 2,5 toneAcum câteva săptămâni,
scriam că şeful diviziei M de la BMW, Frank van Meel, a dat prima veste bună pentru fani, şi anume că, pe lângă confirmarea faptului că a exista un M3 electric super puternic, cu 4 motoare şi cu tehnologie de 800 volţi, cu componente primite şi de la Rimac, va fi păstrat şi un motor cu combustie în producţie. Frank van Meel n-a fost foarte clar atunci cu forma exactă în care a fi păstrat acest model, menţionând că e posibil ca actuala generaţie G80 să fie păstrată pur şi simplu mai mult în producţie în paralele cu noua generaţie electrică, dar e la fel de posibil să existe şi o nouă generaţie care să fie proiectată din start pentru a îngloba şi motorul cu combustie.
Tot atunci spuneam că, cel mai probabil, vom vedea o nouă generaţie cu aspect foarte similar cu maşina electrică în proporţii şi siluetă, dar substratul tehnic al maşinii cu combustie a fi apropiat de G80 sau chiar identic, întrucât unificarea platformei cu cea electrică de pe Neue Klasse e improbabilă. S-ar putea chiar ca BMW să păstreze codul G80, aplicând un al doilea facelift odată cu apariţia versiunii electrice, operând şi modificările tehnice la motor, care erau sugerate, pentru a-l putea păstra în producţie.
Iar acest modificări au devenit mai clare acum, iar unele din informaţiile menţionate mai sus au fost chiar contrazise, fiind enunţate tot de Frank van Meel. El a fost întrebat dacă viitorul M3, care va păstra motorul cu combustie, va urma aceeaşi reţetă a lui M5, adoptând un sistem plug-in hibrid.
Şeful BMW M a fost franc şi tranşant, spunând că acest lucru nu se va întâmpla în niciun caz, pentru că nu există o justificare în a adăuga atât de multe kilograme în plus din cauza sistemului plug-in hibrid, dacă autonomia electrică rezultată nu aduce un beneficiu real şi practic. Întrucât viitorul BMW M3 va fi şi electric, ne putem permite ca versiunea cu combustie să rămână mai uşoară şi mai puritană, a spus şeful BMW. El a mai confirmat, totuşi, că motorul cu combustie va fi însoţit de un sistem mild hibrid, cu un electromotor mic, care să susţină motorul cu combustie, iar acesta din urmă ar putea fi un pic temperat, pentru a avea emisii mai bune.
Prin urmare, fanii pot fi siguri că va exista un motor cu 6 cilindri în linie în continuare, însă el a fi deja unul mild hibrid, iar M3 actual rămâne a fi ultimul care e unul în formulă pură, fără electromotoare în propulsia sa, descurcându-se de minune fără ele în a prinde prima sută în 3,5 secunde şi chiar accelerând de la 0 la 200 km/h în puţin peste 11 secunde.
Ceea ce a adus mai multă confuzie fanilor BMW M e faptul că Frank van Meel tocmai a menţionat că viitorul M3 cu combustie va fi construit pe platforma Neue Klasse, o platformă dezvoltată din start drept una electrică în primul rând. Asta înseamnă că BMW o prevede deja cu adaptări pentru combustie şi mai înseamnă şi faptul că ţinuta de drum şi echilibrul perfect al actualului M3 ar putea fi cu totul diferit pe viitorul model, chiar dacă acesta va păstra un motor cu combustie.
Marii şefi de la BMW speră că viitorul BMW M3 electric va cuantifica circa 80% din vânzări, în timp ce 20% vor reveni celui cu combustie. Nu se ştie puterea celui cu motor de 6 cilindri, ea urmând a fi, probabil, în jurul a 550-600 CP, dar cel electric a avea puţin peste 1.000 CP, deci ar trebui să pară mai atractiv pentru achiziţie pentru fani, sau cel puţin aşa speră contabilii de la BMW.