Cuba a rămas fără electricitate a patra oară în ultimele zile, iar problema nu mai poate fi rezolvată uşor nici măcar cu navele turceşti cu centrale la bord

Situaţia când o întreagă ţară să rămână fără electricitate nu e ceva foarte des întâlnit, dar Cuba trece acum printr-o perioadă când în decursul a doar 4 zile, de vineri şi până în prezent, reţeaua a cedat complet de 4 ori până în seara zilei de duminică. Iar încercările de a găsi o soluţie rapidă par să eşueze una după cealaltă, nemaifiind posibilă rezolvarea nici măcar cu navele turceşti Karadeniz, cu centrale electrice pe bază de gaz la bord, care asigură o mare parte din electricitatea necesară Cubei.

Turcia are o întreaga flotă de nave mari, numite Karadeniz, care au centrale de gaz la bord, ce pot furniza puteri de sute de MW în reţeaua oricărei ţări la care sunt conectate. Ideea acestor nave a pornit de la oferirea unor soluţii alternative de electricitate în cazul unor calamităţi, dar foarte repede s-au găsit ţări care le-au închiriat pe termen mediu şi lung. Noi am publicat acum un an un articol detaliat despre ele şi scriam atunci că unele ţări au ajuns să devină dependente de ele, lăsându-şi centralele proprii nereparate, iar astfel cota de contribuţie a acestor nave a ajuns să cuantifice în unele ţări de la 25%, cum e cazul Cubei, până la 100%, cum e Guineea Bissau.

În acelaşi articol menţionam starea deplorabilă a centralelor electrice din Cuba, care n-au mai primit investiţii mari în mentenanţă şi reparaţii de multe decenii încoace. Până să poată face aceste reparaţii, guvernul cubanez a apelat la navele turceşti, începând cu 2018, iar între timp pe coasta Cubei au ajuns să fie ancorate 8 nave Karadeniz, care furnizează 770 MW putere, ceea ce constituie 25% din puterea de 3 GW necesară întregii ţări.

Foto: Aşa arată interiorul unei nave Karadeniz. Motoarele sunt furnizate de cei de la MAN Energy Solutions

Vineri, furtuna Oscar a provocat o defecţiune la cea mai mare centrală electrică încă operaţională din Cuba, Antonio Guiteras, care livra 330 MW în sistem. Defecţiunea ei a provocat imediat şi o deficienţă enormă într-un sistem electric fragil, iar în rezultat întreg sistemul a căzut.

Foto: Centrala Antonio Guiteras din Cuba

Toată ţara a rămas în întuneric, revenirea imediată nefiind posibilă, întrucât era imposibil de stabilizat reţeaua şi existau şi necesităţi de înlocuire a unor echipamente defecte. Vineri şcolile au fost închise, iar lucrătorilor la stat li s-a spus să stea acasă, în timp ce electricienii încercau să rezolve problema. Însă sâmbătă problema s-a repetat din nou, apoi şi duminică încă de două ori.

Ministrul energiei din Cuba dă vina pe lipsa de mentenanţă a centralelor de mult timp încoace, dar şi pe dificultăţile de importare a combustibilului necesar pentru aceste staţii, care era anterior importat preponderent din Venezuela, iar acum Venezuela nu poate exporta la fel de mult din cauza propriei crize economice. Nici Mexic sau Rusia n-au mai exportat la fel de mult, aşa că problemele Cubei au devenit tot mai acute.

Acum, încercările de a reporni sistemul cel puţin parţial, cu ajutorul navelor cu centrale de bord din porturi şi a centralelor din Cuba care mai pot funcţiona sunt însoţite de eşec, întrucât capacitatea acestora e prea mică pentru reţea, iar abilităţile de stabilizare sunt foarte mici, ceea ce duce la deconectarea automată a centralelor turceşti mai moderne de la reţea, şi la noi devieri ce generează alte defecţiuni a centralele cubaneze de pe uscat. În rezultat, multe oraşe nu mai au nici apă potabilă, întrucât nu există energie pentru pompe, iar şcolile au fost închise până miercuri. Şi alimentele nu mai pot fi păstrate în condiţii corecte, odată ce nu există energie nici pentru frigidere.

Prin urmare, totul începe a semăna cu un colaps energetic în Cuba, iar situaţia nu pare să aibă o soluţie imediată, decât probabil mărirea numărului de nave turceşti care să ancoreze în porturi şi care să compenseze capacităţile pierdute. Însă şi acele nave înseamnă costuri pentru această ţară, de obicei preţul per MWh generat fiind mult mai mare decât la o centrală standard, construită pe uscat, întrucât acele nave implică o inginerie complexă şi au şi costul amortizat al navei implantat în tariful energiei pe care o furnizează.

Însă toată situaţia e o lecţie, probabil, a degradării la care poate ajunge un sistem energetic care era relativ capabil şi stabil cândva, şi care chiar intenţiona să încorporeze o centrală nucleară, atunci când trece prin decenii de neglijare şi degradare.