Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Germanii de la BASF vor construi cea mai mare pompă de căldură industrială din lume, cu care vor produce abur de sute de grade Celsius la cea mai mare fabrică a lor

23 Octombrie 2024 - 23:06
Redacţia PiataAuto.md
Germanii de la BASF anunţă că vor construi cea mai mare pompă de căldură pentru uz industrial din lume, cu care vor produce abur pentru cea mai mare fabrică BASF, Ludwigshafen. Aceştia au primit şi 310 milioane de euro pentru asta din partea ministerului federal al afacerilor economice din Germania şi din programul Climate Action.
Pompele de căldură sunt acele instalaţii cu circuit cu agent de refrigerare care pot capta căldura dintr-un anumit mediu primar, după care o amplifică prin comprimare cu compresoare, şi o livrează în alt mediu, iar utilizarea lor e foarte largă, de la pompe de căldură casnice pentru încălzire care să înlocuiască un cazan de gaz până la cele care încălzesc un oraş întreg, precum cea din Danemarca, pe care am vizitat-o chiar noi pentru un reportaj special şi i-am explicat în detaliu modul de funcţionare.
Foto: Imagine din interiorul pompei de căldură din Danemarca, unde ea încălzeşte centralizat un întreg oraş

De această dată, pompa de căldură a celor de la BASF va avea un rol uşor diferit, şi anume de a produce abur industrial, acest abur fiind folosit în procesele chimice de producţie industrială a fabricii Ludwigshafen. Faptul că produsul final e aburul industrial, şi scara atât de mare, va face din această pompă una de pionierat într-un nou domeniu de aplicare, spun cei de la BASF.
Sursa primară de unde a fi captată căldura în acest caz e chiar căldura reziduală generată în fabrică în procesul de producţie la etapele de răcire a gazelor şi cracare prin abur pentru reacţii chimice. Aceste etape sunt parte din unele procese industriale şi ele există în fabrică, având instalaţii frigorifice care să le asigure temperatura necesară, iar acele instalaţii produc căldură reziduală în afara circuitului primar. Acea căldură va fi dirijată spre schimbătoarele de căldură a noii pompe imense şi va servi drept sursă primară, eliminând astfel disiparea cu pierderi a acesteia.
De cealaltă parte, căldura captată şi apoi amplificată prin compresoare va produce abur industrial, iar aici vine partea cea mai curioasă, pentru că acest abur are temperaturi uriaşe, de câteva sute de grade Celsius. Dacă o pompă de căldură casnică încălzeşte apa din sistemul de încălzire de obicei la temperaturi de 35-55 grade Celsius, asta fiind suficient, aburul industrial trebuie să atingă uneori între 240 şi 520 grade Celsius la aplicările folosite la fabrica BASF. Să imprimi asemenea temperaturi mediului final cu o pompă de căldură e ceva cu totul excepţional, însă aici mai e şi un mic secret.
Sursa primară de care vorbeam mai sus, instalaţia de cracare cu abur, produce călduri de până la 800-850 grade Celsius. Cea mai mare parte a energiei termice e folosită în procesul propriu-zis, dar căldura rămasă are oricum temperaturi imense şi astfel pompa de căldură va avea un mediu primar extrem de productiv, pentru a-şi putea asigura aburul final a temperatura dorită. Practic avem o pompă de căldură care funcţionează într-un cu totul alt diapazon de temperaturi, care ajunge la multe sute de grade Celsius.
Anual, noua pompă de căldură de a fabrica BASF va produce 500.000 tone de abur industrial. E o cifră impresionantă, dar noi vorbim de cea mai mare fabrică a unui gigant industrial, iar acea fabrică foloseşte anual 14 milioane de tone de asemenea abur. Deci, vorbim de 3,5% din aburul necesar anual sau e ca şi cum noua instalare ar asigura aburul necesar pentru 13 zile din 365 ale anului.
Noua pompă de căldură va fi alimentată cu electricitate din surse regenerabile, astfel încât emisiile de CO2 aferente acestui proces să fie reduse cu 98%, sau cu 100.000 tone anual. Apropo, fabrica BASF din Ludwigshafen deja produce jumătate din cantitatea necesară de abur prin metode cu impact redus de CO2, cu tot soiul de recuperări şi reutilizări a energiei, deci noua pompă de căldură nu va fi doar o picătură neobservată de îmbunătăţire, ci a perfecţiona un proces la care deja se munceşte de mult timp. Lucrările la ea vor demara în 2025 şi toată instalaţia ar urma să devină operaţională în 2027. Compresoarele pentru ea vor fi furnizate de MAN Energy Solutions, după cum anunţa anterior BASF.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter