Modelul Tesla, care să coste 25 mii dolari nu va mai fi lansat, deoarece Musk spune n-ar fi pe măsura aşteptărilor şi nu mai are sens
24 Octombrie 2024, 16:55 Redacţia PiataAuto.md
Elon Musk a avut ieri una din conferinţele sale trimestriale în care a trebuit să răspundă la întrebările acţionarilor Tesla, iar aceştia au fost foarte prolifici în a-i cere socoteală despre evoluţia lucrurilor pe câteva din promisiunile sale esenţiale. O parte interesantă a discuţiei a vizat modelul electric de 25 mii dolari, super accesibil, pe care Musk îl tot promite de câţiva ani încoace. Elon Musk i-a surprins ieri pe cei care îl ascultat, anunţându-i că acest model nu mai are niciun sens şi nu va fi lansat.
El a lăsat să se înţeleagă că echipa sa chiar a lucrat la acest model, dar, în tendinţa de a-l face viabil la un preţ de 25 mii dolari, i-a fost redusă substanţial nu doar dimensiunea caroseriei, ci şi bateria, iar odată cu asta şi autonomia. Totul a ajuns într-un punct în care maşina ar oferi nişte parametri mediocri şi i-ar face pe proprietară să simtă o permanentă anxietate faţă de autonomie, iar asta, împreună cu confortul redus de la bord, n-ar fi pe măsura a ceea ce oamenii aşteaptă de la maşină cu emblema Tesla.
Foto: Viitorul Tesla Roadster
Elon Musk a spus chiar că maşina a ieşit destul de nătângă în esenţă şi prin urmare, în contextul în care Tesla tocmai a prefaţat un viitor robotaxi pe nume Cybercab, care să coste vreo 25-30 mii dolari, o asemenea maşină stângace de acelaşi preţ a fost desemnată drept absurdă de companie.
Musk a evitat să admită, însă, că asta ar însemna nerespectarea unei promisiuni esenţiale, şi a amintit că el promitea acea maşină accesibilă, condusă autonom. Iar acum Cybercab e exact asta — o maşină accesibilă, condusă autonom, la un preţ apropiat de cel promis. Cu singura diferenţă că Cybercab n-are volan şi poate fi condus doar autonom, şi cel mai probabil a fi cumpărat de companii de taxi pentru flotele lor, nu de cumpărători particulari.
Şi la preţul lui Cybercab Musk n-a fost foarte explicit, schimbându-şi estimările de câteva ori de la 30 la 25 mii dolari, apoi spunând că acest preţ e unul de după subvenţiile de stat. Deci, a lăsat impresia că nici el nu ştie deocamdată exact cât va costa maşina. Însă a reiterat că Model 3 va avea o versiune simplificată, mai ieftină, anul viitor.
Foto: Interiorul lui Cybercab
Şi ultima parte vine de la condusul autonom, pe care Tesla a pus accent atât de mult cu sistemele sale FSD. Se pare că Robotaxi va face uz de noi dispozitive şi noi computere cu o putere de procesare total diferită, iar toate maşinile cu FSD-ul de acum şi computere HW3 s-ar putea să nu obţină niciodată abilitatea deplină de a condus autonom în sensul complet al acestei noţiuni, pentru că ar există limitări hardware, care nu prea pot fi depăşit. Deci, cam toţi cei care au cumpărat maşini cu FSD şi au plătit pe el cu funcţii avansate, dar relativ limitate acum, mizând pe actualizări viitoare, au afla că, cel mai probabil, nu vor mai avea niciodată funcţionalităţile depline ale unui condus autonom.
Totuşi, există şi realizări remarcabile ale lui Tesla şi ale lui Musk, menţionate ieri. Producătorul tocmai a atins cifra de 7 milioane de maşini electrice fabricate în istoria sa, iar cifrele de profit arată excelent în trimestrul 3, Musk spunând că Tesla estimează că ultimul trimestru al unui 2024 a fi unul record de bun în profitabilitate şi noi ţinte atinse.