Norvegienii cumpără trenuri noi Nordic Express de la ingineri elveţieni, cu pantograf şi baterii, care trebuie să reziste gerurilor scandinave

13 Octombrie 2024, 22:33
Redacţia PiataAuto.md
Norvegienii îşi modernizează trenurile Nordic Express, care circulă pe cele mai importante şi lungi rute feroviare ale ţării — Dovre, Bergen, Sorland şi Nordland Line. Trenurile actuale se apropie de vârsta de 40 ani şi de limita permisă pentru exploatarea lor, iar pentru următoarele trenuri, care să servească următorii 40 de ani, au fost impuse standarde inginereşti deosebit de exigente. În cele din urmă norvegienii au ales să cumpere trenurile de la elveţienii de la Stadler, doar că şi aceştia au trebuit să caute soluţii pentru a ridica şi mai sus standardele şi capacităţile acestor trenuri care vor alerga pe căile ferate din Norvegia.
În primul rând, norvegienii şi-au dorit trenuri de pasageri capabile să atingă 200 km/h şi să aibă garnituri a câte 8 compartimente dedicate pasagerilor, această mărime fiind optimă pentru Norvegia.
În al doilea rând, era obligatoriu ca propulsia să fie una electrică, iar pentru accesul pe segmente neelectrificate de căi ferate trenurile trebuie să dispună de baterii, care să le ofere până la 100 km autonomie pe baza acelei energii, iar operatorul norvegian n-ar mai avea astfel de locomotive diesel pentru acestei linii. Atunci când trenurile revin pe segmente electrificate, ele îşi ridică pantograful şi îşi continuă deplasarea, totodată încărcând bateria înapoi, fără a avea nevoie să stea undeva conectate la prize.
Cei de la Stadler au modelul de tren FLIRT, care poate face exact asta, având un set de baterii la bord care poate asigura propulsia în regiuni unde căile ferate nu sunt electrificate. Doar că norvegienii cereau ca aceste trenuri cu baterii să poată opera şi la temperaturi de până la -40 grade Celsius, prin urmare trenurile vor avea compartimente cu sistem avansat de management termic pentru baterii.
De asemenea, întrucât Norvegia a aderat la acorduri prin care să limiteze folosirea de refrigeranţi toxici în sistemele de climatizare, noile trenuri trebuiau să aibă sisteme fie pe bază de CO2, fie pe bază de propan, disiparea în aer a cărora n-ar provoca efecte nocive.
Inginerii elveţieni au apelat aici la compania germană Liebherr, renumitul producătorul de macarale, care produce şi sisteme avansate de climatizare. Cei de la Liebherr vor produce toate sistemele de climatizare pentru noile trenuri, care vor funcţiona efectiv ca pompe de căldură pe timp de iarnă şi vor putea asigura un confort climateric inclusiv când afară va fi -40 de grade.
La nivel de confort, cerinţele au fost multiple din partea norvegienilor, întrucât ei au analizat modul în care ar putea fi folosite trenurile în următorii 40 de ani şi au impus cerinţe faţă de spaţii de dormit, spaţii de muncă de birou, dar şi zone cu spaţii dedicate familiilor, unde şi copiii să aibă parte de activităţi şi arii create pentru ei.
Garniturile de 8 pasageri vor avea o capacitate totală de 542 de pasageri, iar prin sistemele de propulsie electrică, cu baterii pentru segmentele neelectrificate, Norvegia va face un pas decisiv pentru a-şi aduce transportul feroviar la zero absolut în emisiile CO2, mai ales că electricitatea pentru aceste trenuri vine preponderent de la hidrocentrale, cu o cotă mică de la eoliene şi solar, dar 100% din surse sunt regenerabile.
Un fapt interesant e că elveţienii n-au dat cea mai ieftină ofertă, însă norvegienii nu au proceduri de licitaţie prin care să aleagă cel mai mic preţ, ci fac analize prin care raportează preţul cerut la calitate, experienţe anterioare de colaborare, reputaţie, estimări de risc, eficienţă în consum şi costuri ulterioare de exploatare, durată de viaţă şi alte criterii cu adevărat importante pentru un produs bun. Iar în suma acestor calităţi, elveţienii au câştigat, iar pentru elementele inginereşti personalitate pentru Norvegia, pe care nu le aveau dezvoltate, au apelat tot la companii cu reputaţie şi experienţă, precum Liebherr.
3
7,727
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!