Lexus trece la motorizări V8 hibride pentru noul său supercar LFR, succesorul legendarului LFA

28 Octombrie 2024, 10:57
Redacţia PiataAuto.md
În ultima perioadă, menţionăm des că aproape toate modelele noi de înaltă performanţă, lansate în lume, adoptă sisteme hibride şi mai ales plug-in hibride pe lângă propulsorul de bază, schimbând substanţial felul în care se conduc şi se simt aceste noi modele. Da, majoritatea din ele pot avea un plus imens de cai-putere şi o accelerare mai rapidă în primele clipe datorită electromotoarelor, dar toate aceste sisteme ajung să adauge atât de multă greutate în plus, încât în rezultat noile maşini pot fi mai lente decât cele anterioare, cum e la BMW M5, sau pur şi simplu plăcerea de condus prin curbe e simţitor mai mică din cauza greutăţii în plus. Tendinţa, însă, e tot mai mult preluată de aproape toţi producătorii auto, care sunt presaţi de norme de emisii tot mai stricte, iar aceste sisteme îi ajută să poată califica aceste modele de performanţă ca unele cu emisii mai mici. Acum se pare că şi Lexus merge pe aceeaşi cale.
Dintre toţi producătorii, probabil Toyota şi Lexus ar fi putut s-o facă primii, pentru că au cea mai mare experienţă în motorizări hibride. Dar, totuşi, când mergea vorba de maşini de top — fie offroader-e capabile, fie maşini sport desăvârşite, pasiunea profundă pentru combustia puritană a şefului Akio Toyoda dicta că acele maşini trebuie să rămână pe reţetă unitară de combustie, fără a amesteca şi electromotoare în ecuaţie. Şi e suficient să ne amintim de legendarul Lexus LFA, cu superbul său motor V10 — o maşină care e considerată şi azi probabil vârful absolut al ingineriei auto atinse în istoria omenirii în motoarele cu combustie.
Ei bine, acum Lexus a decis clar că poate implementa propulsia hibridă şi în segmentele care erau tabu anterior. De curând am văzut lansarea lui LX 700h, iar astfel cel mai mare SUV din gamă a implementat un sistem hibrid pentru oprima dată în istoria sa.
Iar acum inginerii japonezi pregătesc un succesor pentru spotcar-ul LFA, şi primele imagini spion ale exteriorului, interiorului cu sistemele temporare de motorizare, şi sunetul maşinii, surprinse de cei de la Carscoops, indică absolut clar că viitorul model are un sistem de propulsie V8 hibrid în locul V10-ului de cândva.
Maşina surprinsă e în mod evident un prototip, care are multe lucruri montate pe el strict funcţionale, fără rol estetic, cum ar fi ţevile brute de eşapament sau elementele de comandă din interior. Dar deja se pot distinge proporţiile, iar din dimensiunile de tocmai 325 mm a anvelopelor spate şi 265 mm a celor din faţă se poate spune clar că Lexus pregăteşte un viitor supercar cu performante superlative, care va avea nevoie de aderenţă maximă.
Sistemul hybrid a fost confirmat de cei care au surprins două exemplare fiind testate pe Nurburgring şi le-au văzut rulând la viteză mică în linişte absolută, doar cu propulsia electrică. După câţiva metri, la o apăsare mai intensă, a intervenit şi motorul V8. Nu se poate spune deocamdată dacă e un motor aspirat sau turbo, dar primele indici par să sugereze că e vorba de un 8 twin turbo.
Momentul lansării acestui nou model Lexus e aşteptat pentru anul 2026, şi el ar trebui să poată concura cu cele mai puternice modele hibride de la Ferrari şi Lamborghini. Un fapt e absolut clar, însă — sistemele hibride devin aproape unanim răspândite în lumea auto printre modelele de performanţă, iar asta face ca ultimele modele, care mai există fără ele, să fie deja azi nişte maşini cu potenţial enorm de a deveni de colecţie.
1
3,088
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!