Volvo EX30, cel mai accesibil model electric al mărcii suedeze, e un succes major şi a ajutat ca aproape 25% din vânzările Volvo să revină electricelor
4 Octombrie 2024, 10:32 Redacţia PiataAuto.md
Volvo a fost unul din primii producători mari şi tradiţionali care şi-a asumat angajamente curajoase de a renunţa în totalitate la motoarele diesel şi a promite o trecere completă la maşini electrice. Chiar dacă acest parcurs mai are acum parte de sincope şi amânări, Volvo a făcut cu siguranţă ceva foarte bine până acum, or, producătorul suedez a ajuns să aibă în septembrie aproape 25% din vânzări asigurate de maşinile pur electrice, o cotă mult mai mare decât o au producătorii germani, spre exemplu.
Volvo EX30, cel mai accesibil model electric, se dovedeşte a fi un succes major de vânzări pentru Volvo, trecând deja de borna de 100.000 exemplare produse din momentul lansării acestuia. Iar cifrele din septembrie arată că Volvo a reuşit să-şi asigure o uşoară creştere în mare parte datorită acestuia.
Volvo Cars a vândut 62.458 automobile în luna septembrie 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 1% comparativ cu septembrie anul trecut. La prima vedere, o creştere de 1% nu reprezintă ceva notabil, însă cifrele care formează acest total de vânzări au trecut prin metamorfoze uriaşe. Spre exemplu, modelele electrificate, adică electrice şi hibride, au crescut împreună cu 43% de la un an la altul la Volvo!
Ele au ajuns să cuantifice împreună 48% la Volvo, deci fiecare a doua maşină la Volvo este fie electrică, fie plug-in hibridă. Iar fiecare a 4-a este pur electrică, întrucât cota electricelor reprezintă aproape 25%.
Cel mai bine vândut model Volvo a rămas a fi XC60 cu 18.096 automobile vândute în septembrie, urmat de XC40 împreună cu EX40, dar ambele modele au scăderi faţă de anul trecut. În schimb, Volvo EX30 a marcat vânzări de 9.610 automobile într-o lună, deci are deja jumătate din vânzările lui XC60 şi a ajuns pe locul 3 în topul celor mai bine vândute modele Volvo fiind şi cel mai bine vândut model electric al mărcii suedeze în prezent.
O situaţie interesantă e şi la distribuţia vânzărilor Volvo în regiuni. Dacă producătorii germani, precum VW sau Mercedes, se plâng acum de dependenţa prea mare de vânzări, de peste 33% în unele cazuri, ale acestora de piaţa chineză, care e în scădere majoră, Volvo are sub 13 mii de maşini, sau circa 20%, vândute în China, iar scăderea sa de pe această piaţă nu a afectat atât de grav marca suedeză.
În schimb Volvo şi-a adunat peste 50% din vânzările sale din Europa, acea regiune care tot era neglijată de producătorii de pe continent, iar în Europa Volvo a crescut cu 23% în septembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut! Deci, în vremuri instabile, tot Europa se dovedeşte a fi cea mai profitabilă piaţă, iar aici modelele pur electrice Volvo au crescut cu 89%!
Aşadar, tot modelele electrice sunt cele care-i dau un impuls de creştere acum lui Volvo, iar acste cifre frumoase vor fi cu siguranţă şi mai interesante atunci când noul EX90 va începe a ajunge masiv la primii clienţi şi va contribui la această statistică.