CEER, prima marcă auto a Arabiei Saudite, va produce maşini electrice cu tehnologie Rimac şi componente BMW
11 Noiembrie 2024, 17:16 Redacţia PiataAuto.md
Arabia Saudită e determinată să-şi formeze o industrie auto puternică, deşi până de curând nu avea nicio fabrică şi abia acum are una, construită de Lucid Motors, după ce fondul suveran al Arabiei Saudite a investit miliarde în producătorul american. Însă saudiţii nu vor să se bazeze doar pe un pilon (sau doi, dacă mai luăm în calcul şi intenţia celor de la Hyundai de a construi o fabrică în această ţară), ci şi-au fondat şi propria marcă auto, prima din istoria lor, într-un parteneriat al aceluiaşi fond de investiţii suveran cu producătorul taiwanez de produse electronice Foxconn, care fabrică şi iPhone-uri pentru Apple. Noul producător are numele de CEER, iar azi cei de la Rimac au anunţat că le vor furniza tehnologia lor de top.
Marca CEER a fost anunţată pentru prima dată în 2022, însă debutul primului prototip e aşteptat abia pentru anul 2025. Ulterior, cei de la CEER au anunţat că vor produce sedanuri şi SUV-uri electrice licenţiind componente de la BMW, după ce au semnat un acord cu aceştia.
Astăzi, însă, cei de la Rimac, alături de CEER, au anunţat semnarea unui acord de parteneriat, prin care Rimac a furniza sisteme integrate de propulsie electrică pentru viitoarea gamă de modele electrice CEER, ceea ce înseamnă şi motoare, şi reductoare, şi invertoare, şi baterii, şi sisteme de management, dar şi toate circuitele şi sistemele de management electronic ale acestor sisteme.
Acordul celor de la CEER cu Rimac e favorizat şi de avansul tehnologic pe care-l posedă Rimac în lumea maşinilor electrice, având cea mai puternică maşină din lume în producţie, dar e şi o consecinţă logică a acordului pe care BMW l-a semnat cu Rimac mai devreme în acest an, prin care însuşi BMW va primi baterii şi alte componente cheie de la Rimac pentru viitoarele sale modele electrice din familia Neue Klasse. Şi, întrucât şi CEER planifică să folosească mai mult componente BMW, de la structuri de caroserie până la suspensii, elemente interioare şi alte tehnologii, era logic să existe şi acest acord, prin care CEER să poată beneficia şi de sisteme de propulsie de la Rimac.
Pentru Rimac, asta înseamnă că noua sa fabrică de lângă Zagreb, Croaţia, va avea şi mai multe volume asigurate pentru producţia sa, iar Rimac nu se a limita în a rămâne doar o companie ce produce hypercar-uri în număr relativ mic, ci-şi adjudecă tot mai decisiv un rol esenţial de furnizor al celor mai avansate tehnologii în lumea maşinilor electrice.
Marca CEER va fi specializată doar în maşini electrice, iar Arabia Saudită are şi un plan naţional aprobat, prin care a decis că în 2030 circa 30% din maşinile vândute în ţară trebuie să fie electrice, inclusiv aproape toate cele guvernamentale.
Arabia Saudită a contractat deja construcţia primei fabrici CEER şi a edificiilor aferente la un cost de 1,3 miliarde de dolari, localizată în oraşul economic KAEC, şi estimează că în circa 10 ani CEER a contribuit la PIB-uri ţării cu circa 8 miliarde de dolari anual.
În prima parte a anului 2025 ar urma să vedem şi primul prototip lansat de cei de la CEER, care e foarte probabil să preia elemente de bază de pe viitoarele modele BMW din familia Neue Klasse. Cei de la CEER au angajat designeri şi ingineri talentaţi din toată lumea, însă, aşa că e foarte posibil ca aceştia să reuşească să ascundă foarte iscusit similarităţile cu BMW şi să-i redea noii mărci o identitate vizuală proprie.