Fondatorul chinez al CATL spune că Elon Musk n-are idee cum să producă o baterie, după o discuţie cu el, iar renumitele baterii 4680 sunt sortite eşecului

19 Noiembrie 2024, 09:37
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani, se întâmplă rar ca cineva să-l critice pe Elon Musk nu pentru viziunile sale sau pentru promisiunile legate de lansarea produselor, ci pentru abilităţile lui de inginer. Însă Robin Zeng Yuqun, fondatorul şi preşedintele companiei chinezeşti CATL, cel mai mare producător de baterii din lume, le-a povestit recent celor de la Reuters experienţa sa de discuţii cu Elon Musk despre direcţiile de dezvoltare Tesla. Fondatorul chinez al CATL şi-a făcut impresia că Musk n-are idee cum să producă o baterie, impresie pe care i-a şi spus-o direct lui Elon Musk, spunându-i şi de ce bateriile Tesla cu numele 4680, sub forma unor cilindri de diametru neobişnuit de mare, vor eşua. Musk a ascultat tăcut şi nu l-a putut contrazice.
Discuţia celor de la Reuters cu Zeng a avut loc pe fundalul alegerii noului preşedinte în SUA, fondatorul CATL fiind întrebat dacă planifică să investească în noi fabrici în SUA. Iar răspunsul a fost simplu şi direct — dacă administraţia Trump nu-i va pune piedici, CATL ar vrea să investească în noi fabrici.
Deocamdată CATL are doar acorduri de licenţiere a producţiei bateriilor sale în SUA de către alte companii, cum ar fi Ford, care construieşte baterii LFP cu tehnologie CATL pentru F-150 Lightning şi Mach-E. Un acord similar a fost încheiat cu Tesla, pentru a produce baterii la fabrica din Nevada pe baza tehnologiilor CATL, începând cu 2025.
În acest context, Zeng spune că acest acord îl va elibera pe Elon Musk de bătaia de cap din a concepe o baterie cu adevărat bună pentru maşinile sale, iar el s-ar putea concentra mai mult la inteligenţa artificială şi la condusul autonom pentru maşinile sale, inclusiv la dezvoltarea noului Cybercab, care înglobează ambele aceste tehnologii la un nivel mult mai înalt decât cele actuale de pe Tesla. „E o direcţie bună pentru Tesla şi Musk”, a spus fondatorul CATL pentru Reuters.
Tot el, însă, declară că i-a spus lui Musk că bateria 4680 e sortită eşecului şi n-ar trebui să pună atât de mult efort în ea, pentru că principiul ei de funcţionare şi de construcţie nu poate să-i asigure simultan performanţa şi costurile mici de producţie pe care le spera Musk. Bateria are un cilindru de diametru mare, care trebuia să o facă mai ieftină în produs, întrucât sunt mai puţine de celule de produs pentru o maşină, doar că acel cilindru e format pe interior dintr-un rulou de folii cu rol de electrozi şi electroliţi, care trebuie fabricaţi cu mare precizie la o asemenea dimensiune.
Fondatorul chinez al CATL spune că a avut o dezbatere foarte intensă şi lungă cu Musk la subiectul acestor baterii, iar el i-a demonstrat lui Musk de ce bateria sa e sortită eşecului. „Totul se reduce la reacţii electrochimice şi la condiţiile de care acestea au nevoie pentru a da randament cât mai mare”, spune Zeng. „M-am convins că Elon Musk n-are idee cum se construieşte o baterie. Musk e bun, în schimb, în semiconductoare, în software, în hardware, în construcţii mecanice”.
Foto: Fondatorul CATL şi fondatorul Tesla în cadrul unei întruniri în China

Fondatorul CATL spune că l-a criticat pe Musk şi pentru anunţările permanente de termene nerealiste de lansare a noilor produse. Însă fondatorul Tesla i-a spus că aceşti termeni nu sunt anunţaţi atât pentru public, cât pentru propriii angajaţi, care au astfel presiunea unui termen scurt şi sunt presaţi să acţioneze cu randament mai mare. „Tot ce e anunţat pentru o perioadă mai mare de doi ani, pentru angajaţi înseamnă o infinitate de timp, iar pentru acel scop nu mai există presiunea acţionării imediate”, i-ar fi spus Musk lui Zeng. Aşa că Zeng s-a convins că de multe ori însuşi Musk înţelege că nu va putea aduce pe piaţă un produs nou anunţat mai devreme de 4 sau 5 ani, dar anunţă de fiecare dată maxim 2 ani tocmai pentru a pune presiune pe echipele sale din interior, responsabile de dezvoltarea acelor produse.
Spusele lui Zeng despre bateriile 4680 sunt confirmate deocamdată de faptul că producţia lor aşa şi n-a ajuns la ritmurile planificate iniţiale, în prezent ele echipând modelul Cybertruck şi unele versiuni de Model Y asamblate în SUA. Rata de rebut a anozilor şi catozilor în producţia de test era uriaşă, de 75-80%, şi încă mai continuă a fi cu mult peste media de 2% din industrie.
3
3,993
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!