Norvegia are un nou tip de navă de inspectare şi patrulare a regiunilor cu cabluri maritime, care navighează fără echipaj, condusă de la distanţă

Acum o săptămână, Europa era consternată de ştirea deteriorării a două cabluri subacvatice de telecomunicaţii în Marea Baltică, în urma căruia fuseseră afectate ţări precum Finlanda, Germania, Suedia şi Lituania. În urma acelui incident, chiar dacă o navă daneză a identificat şi reţinut o navă suspectată că a cauzat deteriorarea, industria şi-a pus din nou întrebări despre cum ar putea fi protejate aceste metode moderne de comunicaţi vitale de alte asemenea acţiuni. Norvegia, una din cele mai inovative ţări din lume în tehnologii de securitate, are mai multe răspunsuri la această problemă, iar unul din ele e reprezentat de un nou tip de navă.

Zicem că Norvegia are mai multe răspunsuri pentru această problemă pentru că în luna mai scriam despre un program ce demarase în aceeaşi ţară prin care toată mările din jurul Norvegiei sunt monitorizate prin propriii sateliţi, cu un soft avansat special, care identifică automatizat toate navele suspecte sau care au un comportament suspect, reţinându-se în preajma cablurilor de comunicaţii sau conductelor.

Norvegia are propriii sateliţi în spaţiu, care pot comunica prin protocoale proprii şi sunt astfel mai protejaţi de atacurile hibride şi bruiajele GPS. Iar în martie 2024 compania de stat Kongsberg din Norvegia a cumpărat şi un start-up studenţesc care dezvoltase un soft similar cu cel descris mai sus, despre care tinerii estimau că va fi util în identificare pescuitului ilicit şi poate a sabotării cablurilor.

Oamenii de stat din Norvegia au înţeles rapid că utilitatea softului poate fi mult mai mare de atât şi au cumpărat acel start-up, asigurând integrarea rapidă a acestui cu datele pe care sistemul de apărare al Norvegiei le primeşte de la sateliţi în timp real. Sistemul e atât de eficient în identificarea riscurilor, încât Agenţia Spaţială Europeană a contractat extinderea ulterioară şi pentru beneficiul întregii Uniuni Europene a acestui soft, pe baza sateliţilor norvegieni, însă, întrucât e vorba de suprafeţe mai mare de apă de trebuie monitorizată, extinderea va mai dura cea timp până va fi realizată, pentru că ea necesită şi implicarea mai multor sateliţi şi a unor centre mai mari de procesare.

Ei bine, pe lângă monitorizarea din spaţiu, care e cea mai bună soluţie preventivă de a identifica riscuri şi a le semnala imediat forţelor navale, Norvegia mai are acum şi un nou tip de navă de patrulare şi inspecţie a zonelor cu comunicaţii, dezvoltarea căreia a început încă înainte de dezvoltarea softului.

Noul tip de navă are numele de Reach Remote şi primul exemplar, Reach Remote 1, a şi fost livrat către compania Reach Subsea, care o va opera. Compania oferă servicii de inspectare şi mentenanţă şi altor industrii, precum cea a petrolului şi gazelor extrase din mare, însă noua navă va opera preponderent pentru forţele navale ale Norvegiei în misiuni de securitate, fiind apoi urmată şi de o a doua navă construită acum, iar ulterior grupul va fi suplinit cu noi exemplare.

Noua navă are un concept atât de nou, încât reglementatorul de certificări din Norvegia n-a ştiut cum s-o claseze din start. Ea e o navă ce operează din prima zi absolut fără niciun om la bord, deci complet fără echipaj, având tehnologie de identificare a situaţiei din jurul său, însă nu se poate spune că se conduce complet autonom, ci mai degrabă semiautonom, întrucât în momentele-cheie e dirijată de pe ţărm, de la sute de kilometri depărtare, dintr-un punct de control cu ecrane în jurul operatorului.

Lipsa echipajului i-a permis navei să fie mai mică în dimensiuni, având doar 23,9 metri lungime, fiind burduşită cu tehnologii de scanare a suprafeţei maritime de sub ea, cartografiind, identificând conductele şi cablurile şi putând analiza starea lor sau identifica orice riscuri observate.

Nava va avea şi un braţ subacvatic mare, cu care va putea face unele lucrări mai simple, precum ajustări de supape, sau curăţări de depuneri. Nava are o viteză maximă de 11 noduri şi va comunica de la distanţă cu centrul de comandă prin date transmise prin satelit. Ea are practic toate sistemele moderne utilizabile integrate, pentru redundanţă, inclusiv Starlink, dar forma de bază a fi comunicarea pe baza aceloraşi sateliţi proprii ai Norvegiei. Fiind vorba de o navă cu tehnologii strategice, ea e construită de asemenea de compania de stat Kongsberg.

Nava are capacitatea de a dispune de toate funcţiile de monitorizare şi cartografiere în ape de până la 500 metri adâncime, după care unele funcţii devin limitate, dar şi adâncimea 500 metri e mai mult decât suficientă de a acoperi cea mai mare parte a necesităţilor operaţionale. Nava are o autonomie de 30 de zile, deci poate executa misiuni foarte lungi şi îndepărtate, iar iniţial, până la existenţa softului de monitorizare prin satelit, se estima că mai multe asemenea nave vor monitoriza în ture toate principalele canale de comunicaţii.

Însă, pe lângă carena sa proprie cu o formă specială afundată, ce permite monitorizarea profundă a mărilor, nava mai are şi un batiscaf propriu, de 2,5 metri lungime şi 1,7 metri lăţime, propulsat electric. Acesta poate coborî până la 2.000 metri adâncime şi are la rândul său capacitatea de anduranţă de 30 zile sub apă! Deci, acolo unde adâncimea e mai mare de 500 metri, acest batiscaf asigură scanarea adâncimilor.

Nava Reach Remote e echipată şi cu drone ce pot decola de pe ea pentru monitorizare aeriană adiţională. Ea are propriile baterii de 738 kWh. Propulsia e asigurată de două motoare electrice de 441 kW, la care se mai alătură două propulsoare azimut la pupă şi proră a câte 350 kW. Producţia de electricitate e asigurată de două generatoare diesel de origine Volvo.

Între timp, chiar dacă softul s-a dovedit mai eficient, Norvegia va construi oricum şi aceste nave de patrulare, întrucât prezenţa lor în mare va permite o reacţionare mai rapidă şi eventual o dublă asigurare sau inspectare a pericolelor. Pe lângă asta, nava are şi un avantaj important în faţa softului — ea poate vedea şi submarinele sau batiscafurile, care nu sunt vizibile la suprafaţă, iar astfel ar putea fi prevenite şi operaţiune mai sofisticate ale unor ţări sabotoare.

Scopul final e ca, într-un tandem de instrumente, toate aceste trasee moderne de comunicaţii şi de energie să fie în permanenţă monitorizate complet, de toate formele posibile de riscuri, cu o capacitate rapidă de reacţii din partea forţelor de apărare, fie pe calea apei, fie pe calea aerului cu avioane în situaţii mai critice. Din păcate, contextul de securitate al lumii se schimbă galopant, iar ţările cu experienţă în apărare acţionează deja prin tehnologii cu adevărat avansate în a se adapta şi pregăti de riscuri viitoare.