Şeful Stellantis anunţă închiderea unei fabrici din Marea Britanie, dând vina pe impunerea cotelor obligatorii de vânzări pentru maşinile electrice

27 Noiembrie 2024, 09:41
Redacţia PiataAuto.md
Şeful Stellantis, Carlos Tavarez, a anunţat închiderea fabricii Vauxhall din Luton, Marea Britanie, blamând aşa-numitul „mandat al maşinilor electrice” din Marea Britanie, care impune producătorii să aibă o cotă minimă de vânzări atribuită maşinilor electrice, de 22% la autoturisme şi de 10% la dubiţe. Companiile care nu întrunesc cotele minime sunt pasibile de o amendă de 15.000 lire sterline pentru fiecare vehicul care depăşeşte limitele impuse.
Fabrica din Luton funcţionează din 1905 încoace şi în prezent fabrică dubiţe pentru mărcile Vauxhall/Opel, Fiat, Citroen şi Peugeot, toate fiind parte a grupului Stellantis şi toate împărţind aceeaşi platformă tehnică a gamei K0.
Şeful Stellantis spune că a încercat să discute şi cu guvernul britanic precedent, şi cu cel nou, cerând ca acele cote obligatorii să ia în considerare combinarea vânzărilor de autoturisme şi dubiţe, iar pe lângă asta să ia în considerare şi vehiculele electrice fabricate în Marea Britanie, dar exportate ulterior. Tavarez a menţionat de mai multe ori că Stellantis ar putea închide una din fabricile sale din Marea Britanie dacă aceste cote nu vor fi atenuate, iar acum acest lucru s-a întâmplat, Tavarez anunţând că decizia de închidere vine exact în contextul acestor cote obligatorii rigide, „care nu sunt aliniate cu cererea reală din partea cumpărătorilor”.
Pentru a se încadra în aceste limite, producătorii care nu au o asemenea cerere în mod organic, devin impuşi practic fie să pună pauză pe producţia de maşini cu combustie ca să nu depăşească aceste cote maxime rezervate lor, fie să ofere reduceri imense pentru maşinile electrice pentru a le impulsiona cota, dar astfel ajung să le vândă în pierdere.
Iniţial, Stellantis planifica să transforme fabrica din Luton într-una mult mai specializată pentru dubiţe electrice, însă acum a decis că acea investiţie va fi sub forma unor capacităţi adiţionale la fabrica din Elsemere Port, în timp ce fabrica din Luton va fi închisă, ceea ce înseamnă şi concedierea a circa 1.100 angajaţi. Stellantis spune că, dacă cineva va prefera mutarea la Elsemere Port în locul concedierii, va putea beneficia de o asemenea opţiune, însă cele două fabrici sunt localizate la circa 250 km una de cealaltă, cea din Luton fiind la nord de Londra, în timp ce Elsemere Port e situată la sud de Liverpool, deci sunt practic zero şanse ca cineva să aleagă să facă o asemenea navetă de dragul păstrării unui loc de muncă în fabricile Stellantis.
Motoarele cu combustie, care erau fabricate la uzina din Luton, vor fi fabricate ulterior în Franţa, la uzina Stellantis din Houdain. Dubiţele care sunt fabricate acum în Luton vor fi produse începând cu anul 2021 în Turcia, la o fabrică locală operată în parteneriat cu grupul industrial Koc din Turcia.
Stellantis nu se opreşte aici, Tavarez făcând aluzie că şi fabrica rămasă, din Elsemere Port, poate avea un viitor incert în condiţiile restricţiilor dure impuse producătorilor. Tavarez spune că preţul energiei e foarte mare în Marea Britanie, la fel ca şi costul forţei de muncă, ceea ce pune presiuni mari pe operare. Tocmai de asta, de anul viitor, aproape toată gama de modele produsă în Elsemere Port va începe a fi produsă şi în Portugalia, în Mangualde, unde costurile la energie sunt mult mai mici. Iniţial, aceste modele vor fi asamblate în paralel în ambele locuri, dar asta înseamnă că Stellantis poate reduce numărul de maşini asamblate la Elsemere Port şi va putea spune oricând că poate închide cu uşurinţă fabrica rămasă în Marea Britanie.
Prim ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, spune că va iniţia consultări publice referitoare la cotele obligatorii impuse maşinilor electrice, dar interdicţia totală pentru maşinile cu combustie impusă pentru anul 2030 va rămâne în vigoare.
2
5,802
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!